MENIU

Statul Islamic a revendicat atentatul sângeros din Iran, soldat cu peste o sută de morți si numeroși răniți

Atacul devastator din Iran a fost revendicat, joi, de către organizația teroristă Statul Islamic. Cele două explozii soldate cu moartea a peste 100 de oameni şi numeroşi răniţi au avut loc într-un cimitir din Iran, la comemorarea unui general asasinat în umră cu 4 ani.

Gruparea jihadistă a postat revendicarea pe canale pe Telegram, relatează Reuters, informează News.ro. 

 

 

Două explozii au avut loc miercuri în apropierea mormântului generalului Qassem Soleimani, fostul arhitect al operaţiunilor militare iraniene în Orientul Mijlociu, soldate cu 84 de morţi, în timp ce Iranul marca patru ani de la asasinarea acestuia, relatează AFP.

 

Acest atentat intervine într-un context regional foarte tensionat de la începutul Războiului din Fâşia Gaza între Israel şi Hamas, în urmă cu aproape trei luni, şi la o zi după asasinarea numărului doi al mişcării islamiste palestiniene Saleh al-Arouri, într-un atac la Beirut atribuit Israelului.

Joi, un consilier politic al preşedintelui iranian Rbrahim Raisi a acuzat Israelul şi Statele Unite că se află în spatele celor două explozii.

Agenţia oficială iraniană de presă Irna scrie, citând ”o sursă informată”, că prima explozie a fost provocată de către un kamikaze - un bărbat aale cărui rămăşiţe au fost găsite de anchetatori.

Ancheta continuă cu privire la a doua explozie, însă pare să fie vorba tot despre un atacator sinucigaş, potrivit Irna.

Oficiali iranieni au arătat imediat cu degetul Israelul şi Statele Unite în acest atac la Kerman (sud), în apropiere de Moscheea Saheb al-Zaman, unde se află mormântul generalului Soleimani, asasinat în ianuarie 2020 din ordinul lui Donald Trump în Irak.

O mulţime compactă de oficiali şi de anonimi asista la o ceremonie comemorativă.

Mai multe articole despre:
statul islamic atentat Iran morti raniti