MENIU

Salvini, reacţie-şoc, se bucură de încetarea misiunii unei nave de salvare a migranţilor

Carmen Dan, alături de vicepremierul italian

Vicepremierul italian Matteo Salvini, care deţine şi portofoliul de interne, a avut o reacţie şocantă la anunţul că misiunile unei nave de salvare a migranţilor au fost suspendate. Într-o postare pe Twitter, liderul dreptei populiste a afirmat că "la mai puţine plecări, mai puţine veniri, mai puţine decese". "E un lucru bun", a precizat el.  

Salvini, care conduce partidul Liga, de extremă-dreapta, a interzis accesul în porturile italiene pentru navele de salvare a migranţilor gestionate de organizaţii caritabile, limitându-le serios capacitatea de a aduce migranţi pe teritoriul Italiei, scria dpa. citat de Agerpres.

El a justificat măsura susţinând că navele de salvare colaborau cu traficanţii de fiinţe umane pentru a aduce migranţi în Europa, o acuzaţie pe care organizaţiile caritabile au respins-o mereu.

Nava Aquarius era gestionată în comun de organizaţiile neguvernamentale Medici fără Frontiere (MSF) şi SOS Mediterranee.

SOS Mediterranee spune că vrea să îşi reia activitatea cât mai repede posibil cu o altă navă până cel târziu în 2019. 

Mai multe articole despre:
null