MENIU

Viktor Orban, întâmpinat cu huiduieli. Incident tensionat la un miting electoral în Ungaria: “Dictator! Rușii acasă”

Viktor Orban

Zeci de persoane au protestat joi la un eveniment de campanie la care a participat premierul Viktor Orbán, în orașul Szombathely. Manifestanții au scandat lozinci împotriva partidului de guvernământ și au huiduit în timpul discursului, în timp ce susținătorii din față l-au aclamat pe liderul ungar.

Printre protestatari s-au aflat și membri ai Partidul Câinelui Maghiar cu Două Cozi, cunoscuți pentru acțiuni satirice. Aceștia au afișat mesaje ironice și au scandat împotriva guvernului. În discursul său, Orban a comentat prezența lor, sugerând că au venit pentru că mitingurile opoziției sunt mai puțin atractive, și a încercat să mențină controlul asupra mulțimii, alternând între replici ironice și apeluri la susținători.

Un discurs în care a vorbit și despre contextul internațional

Premierul a subliniat dificultatea guvernării într-un context tensionat, făcând referire la război și la nevoia de experiență politică. El a insistat că lupta electorală va fi dificilă și că rezultatul din Szombathely ar putea influența rezultatul la nivel național, conform Telex.hu.

Ungaria se pregătește de alegeri pe 12 aprilie, considerate printre cele mai importante din ultimele decenii. Potrivit unor analize, sistemul electoral ar favoriza partidul aflat la putere, chiar dacă sondajele indică o competiție strânsă.

Mai multe articole despre:
viktor orban ungaria