MENIU

Rusia salută decizia Franţei de a-i livra navele de război Mistral

<p>SUA, &icirc;n dezacord cu Franţa pe tema v&acirc;nzării navelor Mistral către Rusia</p>

Moscova şi-a declarat mulţumirea privind decizia Franţei de a duce până la capăt contractul ce prevede livrarea, către partea rusă, a navelor de război Mistral. 

Compania rusă de armament Rosoboronexport a salutat, miercuri, îndeplinirea în bune condiţii de către Franţa a contractului în vederea construirii celor două nave de război de tip Mistral şi "încrederea" părţii franceze, relatează AFP.

Continuarea lucrărilor se desfăşoară în conformitate cu programul de livrare a celor două nave, ceea ce "confirmă încrederea părţii franceze", a declarat un reprezentant al Rosoboronexport, citat de agenţia Itar-Tass.

Acelaşi reprezentant a menţionat că "obligaţiile celor două părţi sunt reglementate juridic, iar nerespectarea prevederilor ar fi urmată, inevitabil, de măsuri de retorsiune", potrivit agenţiei ItarăTass.

Declaraţiile intervin în condiţiile în care ministrul francez de Externe, Laurent Fabius, a apărat vehement, marţi, la Washington, decizia Franţei privind aplicarea acestui contract în valoare de peste un miliard de euro, faţă de care Statele Unite şi-au declarat opoziţia, în contextul crizei cu Rusia pe fondul crizei din Ucraina.

La rândul său, preşedintele Francois Hollande a declarat sâmbătă că acest contract nu este deocamdată pus sub semnul întrebării, iar situaţia va fi analizată în octombrie, când este prevăzută livrarea primelor două nave de tip Mistral.

O primă navă, Vladivostok, a fost deja construită şi a început în luna martie primele teste pe mare. Cea de-a doua navă, Sevastopol, urmează să fie livrată în 2015.