MENIU

Rusia cere din nou SUA să renunțe la scutul antirachetă

Rusia cere din nou Statelor Unite să renunțe la scutul antirachetă. Adjunctul ministrului rus de Externe, Sergei Riabkov, a declarat, vineri, că Rusia nu vede niciun motiv pentru ca Statele Unite să continue implementarea planurilor de construcție a scutului antirachetă în Europa, după încheierea acordului nuclear cu Iranul, în luna iulie, potrivit Reuters.

"Nu vedem niciun motiv pentru continuarea programului, cu atât mai puțin într-un ritm accelerat", a declarat oficialul rus.

La rândul său, ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, declara, pe 14 iulie, că scutul antirachetă al SUA, din Europa, devine inutil, după acordul cu Iranul și solicita desființarea centrului de la Deveselu.

”Rusia speră că SUA vor abandona elementele scutului antirachetă în Europa. Cu totii ne amintim că, în aprilie 2009, la Praga, președintele Barack Obama afirma că dacă se rezolvă problema programului nuclear iranian, atunci sarcina creării segmentului european al sistemului de apărare antirachetă va dispărea", declara atunci Lavrov, reamintind că SUA au promis sa nu dezvolte scutul după ce se ajunge la un acord cu Iranul, scria Russia Today.

Ambasadorul rus la București: Nu este nicio şansă să existe un război între Rusia şi un stat NATO

Avertisment dur al Moscovei: România devine o ţintă după amplasarea scutului antirachetă

Încă de la anunțarea inițiativei de amplasare a elementelor scutului antirachetă, în estul Europei, SUA au susținut că acesta are scopul de a feri membrii NATO de un atac venind dinspre Iran.

Rusia a solicitat, în permanență, garanții că scutul nu este îndreptat împotriva sa și a arătat că cesta constituie o amenințare la adresa securității sale, așa că lansează periodic atacuri la adresa sistemului antirachetă.

Două astfel de avertismente dure au vizat România, în lunile iunie-iulie, când oficiali ruși au declarat că România devine automat o ţintă potenţială prin găzduirea sistemului antirachetă.

La Deveselu, în judetul Olt, vor fi amplasate un radar fix, de ultimă generație, și un sistem de lansare al rachetelor, ce au rolul de a intercepta și distruge alte rachete lansate de inamic. O altă bază americană cu elemente ale scutului se află în Polonia.

Fost oficial rus: "România, prima ţintă a Moscovei dacă SUA va ataca Rusia"


Mai multe articole despre:
Rusia România NATO scut antirachetă