MENIU

Război Ucraina. Declarațiile lui Zelenski care îi vor scoate din minți pe ruși: „Suntem singurii moștenitori legitimi”

Volodimir Zelenski / Foto: Profi Media

Președintele Ucrainei a citit un discurs, de ziua statalității ucrainene, în care face apel la istorie și la mărturiilor conform cărora Ucraina este moștenitoarea unică și de drept a Rusiei Kievene.

„Nu suntem o colonie, nu suntem o autonomie, nu suntem o provincie, ci o țară indivizibilă și independentă, care are cel puțin 1.500 de ani de istorie, de când Kîi, Șcek, Horîv și Lîbid au fondat capitala Ucrainei”.

Kîi, Șcek și Horîv sunt trei frați legendari menționați de multe ori împreună cu sora lor, Lîbid, despre care se spune că sunt fondatorii orașului medieval Kiev. Legenda este recunoscută pe scară largă ca sursă a istoriei mitice a Kievului și a denumirii acestuia.

„Ea (Ucraina) este singura moștenitoare legitimă a Rusiei Kievene”, a afirmat Zelenski, enumerând apoi mai mulți conducători și sfinți importanți din istoria medievală a țării în timp ce în spate avea monumentul lui Vladimir cel Mare, conducătorul care i-a trecut pe ruși la creștinism.

Ce este Rusia Kieveană și de ce este importantă pentru ucraineni

Cunoscut și sub denumirea Rutenia Kieveană, acesta a fost cel mai timpuriu stat al slavilor din estul Europei, dăinuind din anul 880 până secolul al XII-lea.

După cum sugerează și numele, centrul administrativ și cultural al statului s-a aflat la Kiev. Rusia Kieveneană este considerată de istorici prima precursoare a celor trei națiuni slave răsăritene din zilele noastre (bielorușii, ucrainenii și rușii) și a statelor pe care le-au format ulterior.

Domniile lui Vladimir cel Mare (980-1015) și a lui Iaroslav I cel Înțelept (1019-1054) au reprezentat „epoca de aur” a Kievului, când slavii au fost creștinați și au primit primul cod de legi al slavilor de răsărit.

Rușii consideră Rusia Kieveană ca fiind leagănul poporului rus, unii dintre cei mai importanți regi și sfinți celebrați în țară trăind în perioada respectivă.

Declarația lui Zelenski despre Ucraina ca singură moștenitoare legitimă a Rusiei Kievene a devenit rapid cea mai citită știre pe site-ul TASS, cea mai mare agenție de presă din Rusia.

Președintele ucrainean a mai transmis joi în cadrul aceluiași discurs că țara sa nu va ceda și nu se va lăsa intimidată de invadatorii ruși.

„Ucraina este un stat independent, liber şi indivizibil. Şi aşa va fi pentru totdeauna!”, a adăugat el.

Mai multe articole despre:
rusia ucraina nato razboi statele unite occident zelenski