MENIU

Raport CIA clasificat: Un atac major asupra Iranului nu va doborî regimul

Raport CIA clasificat: Un atac major asupra Iranului nu va doborî regimul/ Profimedia

Un raport clasificat al Consiliului Național de Informații din SUA arată că regimul iranian este puțin probabil să fie răsturnat chiar și în urma unui atac de amploare. Documentul subliniază că protocoalele interne ar asigura supraviețuirea regimului în cazul în care liderul suprem Ali Khamenei ar fi fost ucis și că opoziția nu ar prelua controlul. Casa Albă nu a confirmat dacă președintele Donald Trump a primit raportul înainte de lansarea atacurilor.

Un raport clasificat al Consiliului Național de Informații din SUA a concluzionat că regimul iranian este puțin probabil să fie răsturnat chiar și în urma unui atac de amploare, relatează Washington Post, preluat de The Times of Israel.

Trei persoane apropiate raportului au declarat pentru publicația menționată că evaluarea, finalizată cu aproximativ o săptămână înainte ca Israelul și SUA să lanseze atacul împotriva Republicii Islamice, analiza scenarii de atacuri de mici și mari dimensiuni, inclusiv posibile succesiuni de putere.

Raportul a arătat că, dacă liderul suprem Ali Khamenei ar fi fost ucis - lucru care, de altfel, s-a și întâmplat chiar în prima zi a atacului - protocoalele existente ar asigura supraviețuirea regimului, fiind „puțin probabil” ca opoziția iraniană să preia controlul.

Casa Albă nu a comentat dacă președintele SUA, Donald Trump, a primit raportul înainte de lansarea atacului, notează Washington Post. Totodată, raportul nu părea să fi analizat alte scenarii, precum o eventuală operațiune terestră a trupelor americane.

Mai multe articole despre:
raport cia atac iran sua casa alba donald trump