MENIU

Premierul Fico crede că Slovacia n-ar trebui să se alăture Consiliului pentru Pace inițat de Donald Trump

<p>Robert Fico, premierul Slovaciei</p>

Premierul slovac Robert Fico crede că ţara sa ar trebui să decline invitaţia de a se alătura Consiliului pentru Pace, iniţiativa preşedintelui american Donald Trump.

Într-o conferință de presă, Fico a afirmat că țara sa nu este „în favoarea creării niciunei structuri paralele despre care nu știm nimic”, precizând că nu este de acord nici cu taxa de membru în Consiliu, de 1 miliard de dolari, nici cu desființarea actualelor instituții internaționale, potrivit Agerpres.

Guvernul slovac va lua în discuție acest subiect în ședința săptămânală de miercuri.

Chiar dacă Slovacia „este și va fi printre primele țări care pledează pentru pace”, Fico a afirmat că, în opinia sa, țara „ar trebui să decline cu mare gratitudine această invitație și să nu îi dea curs”.

Premierul slovac a mai spus că nu este sigur dacă acest Consiliu pentru Pace este conceput ca un organism general pentru cazuri multiple sau doar ca o instituție ad-hoc, temporară, pentru situația din Fâșia Gaza.

Mai multe articole despre:
fico slovacia consiliul pentru pace trump