MENIU

Povestea incredibilă a femeii care a născut primul copil la 70 de ani. Ce spun medicii

Sursa foto: Arhivă

O femeie de 70 de ani, din India, a născut primul copil la începutul lunii octombrie.

Jivunben Rabari pretinde că are 70 de ani, dar a spus că nu deține niciun act de identitate pentru a-și dovedi vârsta. Femeia și soțul ei provin dintr-un satul Mora din Gujurat, India.

Aceasta este acum una dintre cele mai vârstnice mame din lume care dau naștere primului copil, recordul fiind deținut de Erramatti Mangayamma, bătrâna care a adus pe lume două gemene, în septembrie 2019, la vârsta de 74 de ani.

Rabari și soțul său sunt căsătoriți de 45 de ani și au încercat să aibă un copil de ceva timp.

Au reușit printr-o fertilizare in vitro, care poate fi eficientă după menopauză.

Este „unul dintre cele mai rare cazuri pe care le-am văzut vreodată”, a declarat medicul cuplului, potrivit DailyMail.

 „Când au venit pentru prima dată la noi, le-am spus că nu pot avea un copil la o vârstă atât de înaintată. Au spus că mulți dintre membrii familiei lor au făcut asta, la rândul lor", a adăugat medicul.

Șansele ca o femeie de 70 de ani să rămână însărcinată în mod natural sunt practic nule.

Au existat mai multe cazuri de femei de 60 și 70 de ani care au avut copii prin fertilizare in vitro, în India.

Mai multe articole despre:
india bebelus medic Jivunben Rabari