Partenera malefică a lui Epstein, Ghislaine Maxwell, refuză să răspundă în anchetă fără garanții de clemență din partea lui Donald Trump
Ghislaine Maxwell, condamnată la 20 de ani de închisoare pentru trafic sexual, refuză să coopereze cu ancheta Congresului SUA privind rețeaua lui Jeffrey Epstein. Avocații ei susțin că Maxwell va vorbi „complet și onest” doar dacă va beneficia de clemență din partea președintelui Donald Trump.
Maxwell invocă dreptul la tăcere și cere clemență pentru a depune mărturie
Potrivit presei americane, Maxwell a invocat dreptul la tăcere pentru fiecare întrebare adresată în fața Comisiei de Supraveghere a Camerei Reprezentanților. Avocatul ei a transmis parlamentarilor că aceasta „ar răspunde la toate întrebările dacă i s-ar acorda clemență”. Într-o postare anterioară, apărătorul precizase că Maxwell este „pregătită să vorbească pe deplin dacă președintele Trump îi acordă clemență”, adăugând că „doar ea poate oferi relatarea completă”, scrie Metro.
Democrații din comisie critică presiunea publică exercitată de Maxwell, acuzând-o că încearcă să obțină o reducere a pedepsei prin refuzul de a coopera.
Anchetatorii cer răspunsuri despre rețeaua Epstein: „Cine protejează Maxwell?”
Democrații au acuzat-o pe Maxwell că blochează investigația privind abuzurile comise de Jeffrey Epstein și complicii săi.
Ancheta Congresului continuă, în timp ce presiunea publică pentru desecretizarea completă a dosarelor Epstein crește, alimentată de noi dezvăluiri și de reacțiile supraviețuitoarelor.