MENIU

Parlamentarii de la Sofia au votat ca statul să poată face naționalizări în timp de criză

Sursa foto: Pixabay

Bulgarii joacă tare. Parlamentarii de la Sofia au votat ca statul să poată face naționalizări în timp de criză. Mai exact, în primă lectură, bulgarii au aprobat un pachet de proiecte de lege pentru a impune controlul de stat asupra rafinăriei Lukoil. 

Un deputat socialist a declarat în ședință că ar trebui sporit numărul obiectivelor în care statul poate interveni în caz de criză.

„Dacă dorim ca proiectul de lege să fie complet, ar trebui să includă și alte locații, cum ar fi centralele electrice sau concesiunile miniere de aur, de exemplu", a spus deputatul socialist Borislav Guțanov.

Acesta a mai amintit că rafinăria Lukoil a fost privatizată pentru suma de 101 milioane de dolari. Parlamentul a decis, de asemenea, să limiteze exportul de produse petroliere fabricate din petrol rusesc către Europa.

În discuția pe această temă, un oficial a subliniat că această restricție va lovi puternic nu doar rafinăria, ci și energia și economia Bulgariei. 

Mai multe articole despre:
bulgaria nationalizare criza