MENIU

ONU: Liderii lumii îndeamnă la o acţiune colectivă şi la compasiune faţă de refugiaţi

Liderii lumii au îndemnat statele europene să primească refugiaţii, adăugând că este necesară o intensificare a susţinerii financiare a ţărilor din Orientul Mijlociu.

Aceştia au lansat aceste apeluri în cadrul unei sesiuni a Adunării Generale a ONU, sub presiunea tot mai mare de a soluţiona criza din Orientul Mijlociu, inclusiv în Siria, şi de a găsi o soluţie la afluxul de migranţi care se revarsă în afara acestei regiuni, potrivit Mediafax

Regele Abdullah Ibn al-Hussein al Iordaniei a subliniat că este necesar ca membrii comunităţii să susţină agenţiile cre operează în ţările care se învecinează cu Siria, amintindu-le liderilor lumii să ţara sa, alături de Liban şi Turcia, poartă greul crizei siriene a refugiaţilor.

"Am luat o parte semnificativă a poverii acestei crize umanitare de pe umerii comunităţii internaţionale", a subliniat regele. "A venit vremea ca membrii comunităţii internaţionale să acţioneze colectiv în (gestionarea) acestei crize umanitare fără precedent", a adăugat acesta.

Mai multe articole despre:
ONU criza refugiatilor adunare generala onu