MENIU

Marea Britanie, măsură dură împotriva imigranţilor: cei care muncesc ilegal, arestaţi

<p>Protecția socială, &icirc;n Marea Britanie, mai mare cu 1.000 de lire sterline dec&acirc;t media europeană</p>

Persoanele care lucrează ilegal în Anglia şi Ţara Galilor riscă pedepse de până la şase luni de închisoare, în urma unor propuneri care vor fi incluse într-un nou proiect de lege privind imigraţia, informează BBC News Online.

 Proiectul va fi prezentat în toamnă şi va conţine, de asemenea, măsuri împotriva restaurantelor şi magazinelor ce vând mâncare şi băuturi la pachet şi care angajează imigranţi clandestini. Penalităţile vor include o amendă, confiscarea salariilor sau chiar pierderea licenţei de către societăţile în cauză.

Oficialii analizează, de asemenea, dacă această măsură ar trebui extinsă şi în cazul şoferilor taxi şi al operatorilor. Sistemul de apărare juridică pentru alte tipuri de afaceri care folosesc muncitori clandestini va suferi, de asemenea, modificări. Astfel, reprezentanţii societăţilor nu vor mai putea pretinde că nu ştiau că unui anume angajat îi este interzis să lucreze, ei fiind nevoiţi să demonstreze că au efectuat verificările necesare înaintea încadrării acestuia în locul de muncă. Pedeapsa maximă pentru angajatorii găsiţi vinovaţi va creşte de la doi la cinci ani, pe lângă amenzile deja în vigoare.

Ministrul pentru Imigraţie, James Brokenshire a declarat: "Oricine crede că a alege să locuieşti în Regatul Unit este o abordare la îndemână, ar trebui să nu se îndoiască de faptul că dacă stă aici în mod ilegal, vom lua măsuri care să îl împiedice să lucreze, să închirieze un apartament, să deschidă un cont în bancă sau să conducă o maşină. Vom continua să combatem abuzul şi să construim un sistem de imigrare care să funcţioneze în interesul britanicilor şi al celor care respectă regulile".

La începutul acestei luni, Guvernul a mai anunţat că se aşteaptă ca proprietarii din Anglia să evacueze locatarii care îşi pierd dreptul să locuiască în Regatul Unit, în conformitate cu prevederile noului proiect de lege privind imigraţia.

sursa: Mediafax

Mai multe articole despre:
Marea Britanie imigraţie imigraţie ilegală