MENIU

MAE: Românul reţinut în Franţa pentru ameninţări la adresa musulmanilor ar avea afecţiuni psihice

Românul reţinut vineri la Toulouse după ce a proferat ameninţări cu moartea la adresa musulmanilor ar suferi de afecţiuni psihice, a precizat, la solicitarea MEDIAFAX, MAE, subliniind că bărbatul va fi evaluat sâmbătă din punct de vedere medical, iar magistraţii vor da luni un verdict în acest caz.

Consulatul General al României la Marsilia s-a autosesizat cu privire la incidentul în care a fost implicat "un prezumtiv cetăţean român", care a fost reţinut în dimineaţa zilei de vineri, în apropierea Marii Moschei din oraşul Toulouse, afirmă sursa citată.

"Conform ultimelor informaţii obţinute de Consulatul General al României la Marsilia, este vorba despre un cetăţean român care suferă aparent de afecţiuni psihice şi care va fi evaluat din punct de vedere medical în cursul zilei de sâmbătă, urmând să fie prezentat în faţa magistraţilor în vederea emiterii unui verdict în cauză luni", se arată în răspunsul Ministerului de Externe.

Potrivit MAE, Oficiul consular monitorizează evoluţia situaţiei şi păstrează în permanenţă legătura cu autorităţile competente franceze, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară de specialitate în limita competenţelor legale.

Un imigrant român care a proferat ameninţări cu moartea la adresa musulmanilor după atentatele de la Paris a fost reţinut vineri în apropierea Marii Moschei din oraşul Toulouse, având asupra sa un cuţit, au anunţat surse din cadrul poliţiei citate de postul France3.

Mai mult pe MEDIAFAX

Mai multe articole despre:
Franţa MAE Toulouse moschee cuţit român