Haos în transportul și serviciile publice din Belgia: încep trei zile de grevă națională. Școlile și spitalele, afectate
Trenuri suspendate, zboruri anulate și creșe închise: Belgia intră astăzi într-o grevă de amploare, pe fondul reformelor propuse de guvernul De Wever, denunțate de sindicate drept un „dezastru social”.
Marţi li se vor alătura serviciile publice: şcoli, creşe, administraţii, spitale... Înaintea unei greve interprofesionale prevăzută pentru miercuri. Amploarea exactă a perturbărilor este încă incertă.
În orice caz, greva va avea un efect foarte concret asupra traficului aerian: miercuri nu va decola niciun zbor comercial de pe cele două aeroporturi principale belgiene, Bruxelles-Zaventem şi Charleroi, companiile care le exploatează anticipând un procent ridicat de grevişti printre personalul responsabil cu controalele de securitate.
Această mişcare socială a fost lansată la iniţiativa principalelor sindicate belgiene, angajate într-o luptă cu prim-ministrul Bart De Wever. Belgia are unul dintre cele mai ridicate niveluri de îndatorare din zona euro, alături de Grecia, Italia şi Franţa.