MENIU

Dick Cheney luat peste picior de enatorul american Barack Obama

Senatorul american, Barack Obama, unul dintre candidaţii la funcţia de preşedinte al Statelor Unite, l-a luat peste picior pe vicepreşedintele Dick Cheney, în timpul unui miting electoral în Texas. Obama a declarat că retragerea militarilor britanici din Irak este o dovadă a faptului, că problemele din Irak nu pot fi rezolvate pe cale militară.

Retragerea britanicilor din Irak a fost calificată drept un lucru bun de către vicepreşedintele Statelor Unite, care a adăugat că decizia premierului britanic face parte din strategia pentru stabilizarea Irakului.

"De fapt, Dick Cheney a declarat, şi citez: face parte din plan şi a fost un lucru bun că Tony Blair a retras oamenii din Irak, chiar dacă acum administraţia americană se pregăteşte să trimită 20 de mii de soldaţi acolo. Dacă vă amintiţi, Dick Cheney e cel care ne spunea că vom fi primiţi ca eliberatori în Irak, e cel care ne spunea că războiul e pe ultima sută de metri. Sunt convins că a anunţat şi vreme frumoasă pentru astăzi. Când Dick Cheney spune că un lucru este bun, fiţi siguri că de fapt e vorba de o problemă gravă." a declarat Barack Obama

Declaraţia senatorului american a fost primită cu hohote de râs de miile de susţinători care se apărau de ploaie cu pancartele electorale. Mitingul din Texas face parte din campania declanşată de Barack Obama pentru a strânge banii necesari în lupta electorală.
Mai multe articole despre:
Dick Cheney