Descoperire șocantă în Germania: un manager dispărut de 8 ani, găsit mort în propriul autoturism într-un garaj uitat
Un caz misterios care a ținut Germania în suspans timp de aproape un deceniu a primit, în sfârșit, un deznodământ tragic. Ralf K., fost manager regional al cunoscutei companii de bere König Pilsener, a fost găsit mort în mașina sa, după opt ani de la dispariție.
Ce au transmis autoritățile?
În februarie 2017, bărbatul, care avea atunci 42 de ani, a plecat cu mașina de serviciu într-o deplasare și nu s-a mai întors niciodată. Timp de ani întregi, familia și poliția au căutat răspunsuri, însă toate pistele s-au dovedit zadarnice — până acum.
Descoperirea a fost făcută întâmplător de o administratoare imobiliară, care intenționa să verifice un garaj nefolosit din cartierul Essen-Borbeck, în Renania de Nord-Westfalia. Când a deschis ușa spațiului închiriat, a găsit înăuntru un Mercedes acoperit de praf. În interior, pe scaunul șoferului, se afla un trup uman aflat într-o stare avansată de descompunere.
Analizele ADN au confirmat identitatea victimei: era vorba despre Ralf K., bărbatul dispărut fără urmă în urmă cu opt ani. Poliția germană a precizat că, potrivit concluziilor medico-legale, nu există indicii că altcineva ar fi fost implicat în moartea sa, fiind vorba cel mai probabil de o sinucidere.
„Garajul nu mai fusese accesat de aproape un deceniu. Administratoarea a fost prima persoană care a deschis ușa după toți acești ani”, a declarat un purtător de cuvânt al poliției pentru publicația Bild.
În 2017, anchetatorii verificaseră ipoteza că bărbatul ar fi putut închiria un garaj, însă nu au descoperit niciun indiciu concret la momentul respectiv. Ultima dată când Ralf K. a fost auzit în viață a fost după o petrecere de firmă din Mülheim-Styrum. După acel eveniment, ambele telefoane mobile au fost închise, iar de atunci urma lui s-a pierdut complet.
Familia sa nu a renunțat niciodată la căutări, făcând apeluri publice și cerând ajutorul oamenilor pentru a-l găsi. Vestea descoperirii a fost primită cu durere și neîncredere de rude și prieteni, care încă încearcă să înțeleagă cum a fost posibil ca mașina să rămână ascunsă atâția ani, fără ca nimeni să verifice spațiul.
Deși ancheta a fost închisă din punct de vedere penal, rămân multe semne de întrebare: cum a reușit bărbatul să ajungă acolo fără a fi observat, cine a continuat să plătească chiria garajului și de ce locul a rămas neatins timp de aproape un deceniu.