MENIU

Comandantul trupelor NATO: RUSIA a revenit la comportamentul din perioada Războiului Rece

Peter Hudson, comandantul trupelor maritime ale NATO, declară, într-un interviu acordat MEDIAFAX,că forţele armate ruse au revenit la tipul de comportament din perioada Războiului Rece,subliniind că exerciţiile din Marea Neagră arată cetăţenilor angajamentul Alianţei în ceea ce priveşte securitatea.

Cu ocazia vizitei pe care a efectuat-o, marţi, în România, vice-amiralul Peter Hudson, comandantul MARCOM (Comandamentul Maritim Aliat din Northwood, Marea Britanie), a declarat, într-un interviu acordat Agenţiei MEDIAFAX, că a venit la Bucureşti pentru a afla de la experţii români ce aşteptări au de la structura pe care o conduce şi cum pot fi implementate deciziile luate de liderii politici la summit-ul NATO din Ţara Galilor (4-5 septembrie).

Peter Hudson a precizat că oficialii Forţelor Navale Române cu care a discutat i-au prezentat "un plan ambiţios de exerciţii pentru anul următor", astfel că trebuie să verifice calendarul navelor NATO şi să încerce să aducă mai multe nave la exerciţiile din Marea Neagră.

Vice-amiralul britanic a subliniat că scopul acestor exerciţii este de a oferi asigurări cetăţenilor din regiune, confruntaţi cu o ameninţare foarte serioasă, că NATO este "puternică, unită" şi este angajată ferm în vederea respectării obligaţiilor.

 

 Mai multe pe Mediafax

Mai multe articole despre:
Rusia NATO decizii război rece peter hudson