MENIU

Cele mai amuzante momente cu Jean-Claude Juncker

Jean-Claude Juncker, fost președinte al Comisiei Europene peste doar câteva zile, s-a remarcat prin comportamentul său nonconformist cu politicieni și jurnaliști deopotrivă. Și-a folosit șarmul direct atât cu prietenii, cât și cu rivalii politici. Săruturile și îmbrățișările sale pentru președinți, premieri și alți lideri europeni sunt renumite la Bruxelles.

 

Luxemburghezul Jean-Claude Juncker își termină mandatul în fruntea Comisiei Europene pe 1 decembrie, după cinci ani. Predarea oficială a ștafetei va avea loc pe 3 decembrie către succesoarea sa, prima femeie președinte al Executivului comunitar, germana Ursula von der Leyen.

Urmăriți mai jos o selecție cu o parte din gesturile excentrice ale lui Jean-Claude Juncker

"I-am pupat pe Putin și pe Erdogan", mărturisea Juncker într-un recent interviu pentru săptămânalul german "Der Spiegel".

Publicația The Telegraph a realizat o selecție amuzantă cu multe din gesturile amuzante ale lui Jean-Claude Juncker:

Pe premierul ungar Viktor Orban l-a salutat de mai multe ori râzând cu apelativul "Salut, dictatorule!". Și i-a dat și o palmă, în mai 2015.

Altă scenă memorabilă rămâne cea în care Jean-Claude Juncker îl ciufulește și „îl spală” pe cap pe europarlamentarul Guy Verhofstadt, în februarie 2018, în plenul arlamentului European, la Strasbourg. 

Aflat în vizită în România în urmă cu doi ani, în mai 2017, Juncker a ajuns la Palatul Cotroceni unde l-a pupat pe președintele Klaus Iohannis.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Un alt gest tipic pentru Juncker a fost tot în mai 2017. Atunci, președintele Comisiei Europene l-a sărutat pe frunte pe fosttul președinte Traian Băsescu, la întâlnirea celor doi din Parlamentul României.

Jean-Claude Juncker s-a bucurat când l-a văzut pe Traian Băsescu, a mers către el, l-a prins cu ambele mâini de cap și l-a pupat pe frunte.

Nici fostul premier Victor Ponta nu a scăpat. Juncker l-a lovit ușor cu palma în piept și apoi l-a îmbrățișat.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Luxemburghezul Jean-Claude Juncker nu şi-a dezminţit vineri reputaţia de spirit liber şi acid, cu o ultimă conferinţă de presă la sediul de la Bruxelles al Comisiei Europene punctată de înţepături, anecdote, glume şi momente emoţionante. 

"Mi-e foame!" au fost ultimele cuvinte ale unei scurte sesiuni de întrebări şi răspunsuri în ultima sa conferință de presă ca președinte al Comisiei Europene. Juncker și-a început mandatul în urmă cu cinci ani,  pe 1 noiembrie 2014, ca succesor al lui portughezului José Manuel Barroso.

Jean-Claude Juncker, glume și momente emoționante în ultima sa conferință de presă