MENIU

Bilanţ sângeros. Cifra oficială a celor ucişi în urma conflictului din estul Ucrainei, cumplită

Aproape 8.000 de persoane au fost ucise de la începutul conflictului din estul Ucrainei, în aprilie 2014, conform unui nou bilanț făcut public marți de ONU, relatează AFP.

În total, 7.962 de persoane au fost ucise, iar alte 17.811 au fost rănite în aceste violențe, a anunțat în raportul său actualizat trimestrial Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului. Numărul civililor uciși a crescut în ultimele trei luni din cauza bombardamentelor pe linia frontului, se subliniază în raport. De la 16 mai și până la 15 august, numărul victimelor s-a dublat comparativ cu precedentele trei luni: cel puțin 105 persoane au fost ucise și 308 rănite, în timp ce bilanțul era de 60 de morți și 102 răniți între februarie și mai, a precizat Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului.

"Retragerea armamentului greu de pe linia de contact între grupurile armate (rebele) și forțele guvernamentale rămâne parțială", notează observatorii ONU. Majoritatea victimelor civile ale bombardamentelor au fost înregistrate în zonele aflate sub controlul separatiștilor, mai afirmă ONU. Situația continuă să fie marcată de confruntări în zonele Donețk și Lugansk, alimentate de "afluxul continuu de combatanți străini și de arme sofisticate și de muniții (provenite) din Rusia", adaugă autorii raportului.

Înaltul Comisariat denunță de asemenea faptul că Rusia "a continuat să trimită convoaie de camioane vopsite în alb fără consimțământul deplin sau inspecția din partea Ucraina și fără ca destinația lor exactă și conținutul lor să poată fi verificate". Accesul organizațiilor umanitare în regiunile Donețk și Lugansk a devenit mai complicat, în urma deciziei autorităților separatiste de a introduce un proces de înregistrare.

"De la mijlocul lunii iulie, ajutorul umanitar a fost serios redus, deoarece grupurile armate considerată înregistrarea drept o condiție prealabilă", denunță raportul. Situația populației care trăiește în apropiere de zona de front se înrăutățește, inclusiv în ceea ce privește accesul la apă și hrană. Circa 3 milioane de persoane locuiesc în regiunile controlate de rebeli. Raportul vorbește despre cazuri de răpire, execuții, tortură, rele tratamente, agresiuni sexuale, muncă forțată, extorsiune în teritoriile controlate de separatiști. Autoritățile de la Kiev se face de asemenea vinovate de detenții arbitrare. ONU denunță totodată încălcările asupra drepturilor omului în Crimeea, peninsula ucraineană pe care Rusia a anexat-o în martie 2014, comise de autoritățile ruse pentru a-i împiedica pe opozanți să se exprime, în special organizațiile minorității tătare.