Bătaie mortală în sud-estul Spaniei: doi cetățeni germani uciși, suspecți polonezi arestați. O a treia persoană, în stare gravă
Un incident extrem de violent a avut loc în apropierea orașului Elche, din provincia Alicante, unde doi bărbați au murit în urma unei altercații care a scăpat de sub control. Autoritățile spaniole au confirmat reținerea a doi suspecți, cetățeni polonezi, bănuiți de comiterea faptelor.
Potrivit Gărzii Civile, conflictul s-a produs luni seară, în jurul orei 18.00, într-o zonă rurală aflată la marginea localității Elche. În urma încăierării, două persoane au decedat la fața locului, iar o a treia a fost rănită grav și transportată de urgență la spital.
Cine sunt agresorii?
Marți după-amiază, în jurul orei 14.00, forțele de ordine au intervenit pentru capturarea celor doi presupuşi agresori, care se baricadaseră într-o locuință din zonă. Arestările au fost realizate fără incidente suplimentare, iar suspecții urmează să fie prezentați în fața unui judecător.
Deși Garda Civilă a evitat să ofere detalii privind identitatea victimelor și a agresorilor, invocând confidențialitatea anchetei, presa spaniolă relatează că cei doi bărbați decedați erau cetățeni germani. În ceea ce îi privește pe suspecți, aceștia ar fi de naționalitate poloneză și ar avea antecedente penale în Spania.
Informațiile apărute în cotidianul El País indică faptul că altercația ar fi pornit de la un conflict legat de ocuparea unei locuințe. Cele trei victime ar fi încercat să îi determine pe cei doi suspecți să părăsească imobilul, moment în care situația a degenerat într-o confruntare violentă.
Autoritățile nu au confirmat oficial existența celei de-a treia victime, însă surse din presă susțin că aceasta se află în stare gravă, iar naționalitatea sa nu este cunoscută în acest moment. Ancheta este în desfășurare, iar procurorii urmează să stabilească circumstanțele exacte ale tragediei.