MENIU

Atac cu rachete, la Kabul: cel puțin 3 morți, între care doi membri ai gărzii prezidențiale. Alte 16 persoane au fost rănite

Atac cu rachete, la Kabul: cel puțin 3 morți, între care doi membri ai gărzii prezidențiale. Alte 16 persoane au fost rănite / Foto: Arhivă

Cel puţin trei persoane, dintre care doi membri ai gărzii prezidenţiale afgane, au fost ucise şi 16 au fost rănite de rachete trase, marţi, asupra capitalei Kabul, au anunţat, miercuri, responsabili afgani.

"Din nefericire, în urma acestor atacuri cu rachete, trei persoane, printre care doi funcţionari ai guvernului, au fost ucise şi alte 16 au fost rănite, printre care patru copii şi o femeie", a precizat Tareq Arian, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne afgan, într-un comunicat.

Paisprezece rachete au lovit centrul capitalei afgane marţi, dintre care una a atins palatul prezidenţial, în timp ce ţara aniversa 101 de ani de independenţă.

Doi membri ai gărzii de onoare a preşedintelui au murit în atac, au declarat pentru AFP, sub protecţia anonimatului, doi angajaţi ai palatului prezidenţial. Alţi şase membri ai gărzii de onoare au fost răniţi atunci când rachete au lovit palatul, la scurt timp după încheierea unei ceremonii în prezenţa şefului statului.

Atacul, nerevendicat deocamdată, a intervenit în condiţiile în care guvernul afgan şi talibanii ar urma să înceapă în curând negocieri de pace.

Potrivit agerpres.ro, palatul prezidenţial se află într-un sector foarte protejat din Kabul, la câţiva paşi de cartierul ambasadelor, ascuns în spatele unor ziduri înalte de beton.

Mai multe articole despre:
atac kabul atac racheta atac racheta kabul