MENIU

Alerte cu bombe la Obama, Clinton și sediul CNN

Teroare în Statele Unite după ce mai multe bombe au fost trimise foştilor preşedinţi Clinton şi Obama, la Casa Albă dar şi la sediul CNN. Clădirea televiziunii a fost evacuată în timp ce jurnaliștii transmiteau în direct informația despre bombele trimise președinților. 

Alarma a sunat la sediul CNN chiar în timp ce ziariştii relatau despre primele pachete suspecte descoperite de agenţii de la Serviciul Secret.

Un dispozitiv exploziv artizanal a fost depistat miercuri la casa fostului preşedinte american Bill Clinton şi a soţiei acestuia, fostul secretar de Stat Hillary Clinton, la periferia oraşului New York, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate.

O bombă a fost găsită în casa fostului preşedinte SUA, Bill Clinton şi al soţiei sale, Hillary. Reşedinţa se află într-o suburbie a oraşului New York. Un dispozitiv exploziv a fost găsit şi la biroul ex-preşedintelui Barack Obama.

Potrivit New York Times, coletul suspect care conţinea un dispozitiv exploziv a fost găsit de un tehnician care verifică cutia poştală a familiei Clinton. Autorităţile au fost alertate imediat.

Un alt dispozitiv exploziv a fost descoperit şi la biroul fostului preşedinte Barack Obama, mai spune ziarul american.

Conform New York Times, surse din anchetă spun că bombele trimise familiei Clinton şi la biroul lui Obama sunt similare celei trimise la reşedinţa miliardarului George Soroş, zilele trecute. Casa lui Soroş se află în Bedford, o localitate din apropiere. Deocamdată, investigatorii nu au putut preciza dacă incidentele au legătură.

Bill şi Hillary Clinton au cumpărat casa din Old House Lane, în Chappaqua, în 1999.