MENIU

Legile Puterii: Cerem de urgență o lege care să interzică demolarea sfintelor biserici și a lăcașelor de cult!

Alexandra Păcuraru, realizatoarea emisiunii Legile Puterii

Am fost sâmbătă noapte la Sfânta Liturghie de la Catedrala Arhiepiscopală Constanța, oraș în care ÎPS Teodosie este pe lista neagră a celor ce vor orașe fără sfinte biserici! Mi-am făcut o promisiune mie, dar și în fața Domnului: că nu voi obosi sa lupt pentru Sfânta Biserica și că nu voi uita ceea ce înaintașii noștri ne-au lăsat moștenire! Credința tare și închinarea în fața Sfintei Cruci! În calitatea mea de fiică a Bisericii Ortodoxe Române vă cer oficial, stimați aleși ai neamului, să faceți o lege care să interzică demolarea sfintelor biserici și a lăcașelor de cult! Sfântul altar nu se demolează! Este un păcat de care nu ne va spăla toată apa Mării Negre! Nu putem permite așa ceva și nici să fim ignoranți când vedem că ni se poate dărâma cu buldozerul stâlpul societății românești. 

Dragi politicieni care ați jurat credință poporului român, ați jurat cu mâna pe biblie la început de mandat, acum este timpul să dovediți că sunteți într-adevăr buni creștini. Votați legea care ne va asigura liniștea duhovnicească și care prevede că sfintele noastre biserici vor rămâne și pentru copiii, nepoții și strănepoții noștri, așa cum le va rămâne și aceasta țara! Este drept că unele au fost construite fără autorizație, dar ar fi timpul să simplificăm legislația în acest sens. La Constanța sunt în pericol de a fi dărâmate trei lăcașe de cult. Mănăstirea Sfânta Treime, Biserica Sfântul Haralambie și cea care poartă hramul Izvorul Tămăduirii - a cărei demolare a fost oprită ca urmare a eforturilor depuse și de Realitatea Plus. Eu, Alexandra Păcuraru, alături de arhierei și credincioși, voi lupta pentru ca acestea, dar și altele din întreaga țară, să rămână în picioare. Dacă nu oprim răul la Constanța, acesta se va răspândi și în alte localități din România. Iar în Casa Domnului nu se intră cu buldozerul. Dacă distrugem și acest stâlp tare, care ne-a fost reazem în vremuri grele ale istoriei, ne pierdem identitatea de români. L-am cunoscut pe ÎPS Teodosie și i-am sărutat mâna, la fel ca oricărui slujitor al Domnului, atunci când m-a binecuvântat. Așa cum îl iubesc pe ÎPS Teodosie, la fel îi iubesc pe toți arhiereii, preoții, monahii și monahiile care se roagă neîncetat pentru binele nostru.

Demarez această campanie a emisiunii Legile Puterii și nu voi avea liniște până când drepturile celor peste 80 la sută dintre români, care sunt creștin-ortodocși, nu vor fi respectate. Repet, cerem de urgență o lege care să interzică demolarea sfintelor biserici. Sper ca demersurile noastre să nu fie în zadar, iar acest popor să rămână unit în credință tare. Avem nevoie de Dumnezeu în aceste clipe grele pentru omenire, clipe în care războiul ne bate la ușă.

Aș vrea să adaug ceva foarte important, în prelungirea celor ce le-am prezentat până acum. După cum bine mă cunoașteți, eu cred că sunt un om căruia îi place să spună lucrurilor pe nume! Întotdeauna am spus ceea ce cred și ceea ce simt. Pentru că așa este drept și așa ne vrea Bunul Dumnezeu. Cuvântul nostru să fie cum spune Scriptura, ce este Da să fie Da, iar ce este Nu să fie Nu. Ce este mai mult de aceasta nu este de la Domnul.

Nu aș vrea să se înțeleagă că am vreun parti-pris cu Părintele Arhiepiscop Teodosie sau cu orice alt înalt slujitor al Sfintei Biserici. Îi prețuiesc pe toți, deopotrivă, în frunte cu vrednicul nostru Patriarh al României, Preafericitul Daniel, un om al timpurilor complicate pe care le trăim, și care ține cu strășnicie Corabia luminii, Sfânta Biserică, formată din noi toți, care-l recunoaștem pe Dumnezeu în viețile noastre. Dar, cred că este o responsabilitate firească, a noastră a tuturor, ca, atunci când vedem că lucrurile scapă de sub control, când oameni fără nici un Dumnezeu și fără respect față de ceea ce noi românii avem mai sfânt și mai scump, încep să calce în picioare aceste valori, care au ținut poporul acesta împreună timp de sute de ani, să reacționăm ferm și energic! Altfel, vom fi judecați de istorie, pentru lașitate și pasivitate nepermisă! Lumea este răvășită de războaie între popoare, între oameni, dar războiul cel mai greu se dă în interiorul fiecăruia dintre noi! De acolo pleacă totul, să știți! Și din păcate sunt în mod subversiv și parșiv susținute aceste manifestări otrăvite, ce ies, ca o pecingine, din mintea celor care caută să ne dezbine și mai mult, să lovească și mai tare în credința noastră străbună, în familie, în viitorul copiilor și nepoților noștri!

Ori așa ceva eu, și sunt convinsă că mulți dintre dumneavoastră, nu vom putea accepta sub nicio formă niciodată! De ce? Pentru că sufletele noastre NU SUNT DE VÂNZARE! Știu că noi, cei care ne luptăm pe față, pentru apărarea ultimelor redute ale demnității noastre spirituale și naționale, atragem furia multora, care vor exact contrariul. Cred că, mergând pe calea binelui, a dreptății și a credinței în Dumnezeu și în Sfânta lui Biserică, nu vom pierde niciodată, pentru că vom câștiga ceea ce avem mai scump: SUFLETELE NOASTRE!

Vedem că și președintele Klaus Iohannis și-a luat cât se poate de serios rolul de lider european. Astăzi, liderul de la București a participat la Summitul Ințiativei Celor trei Mări, desfășurat la Riga. În prezența altor 11 lideri aliați, acesta a reiterat necesitatea unei colaborări mai strânse între statele lumii libere pentru a-l face pe Putin să își oprească marșul criminal în Ucraina.

Cu toate acestea, dictatorul de la Kremlin încă deține pârghiile prin care poate șantaja Europa. Dependența energetică de Rusia face multe țări să se gândească, înainte de Ucraina, la interesele interne. Tocmai de aceea, Vladimir Putin mizează pe această carte a șantajului economic, ce va submina bunăstarea națiunilor vestice. Vrem sau nu vrem, criza energetică va lovi și mai tare în această iarnă. Iar România nu va face excepție. Nici măcar până la această oră nu s-au găsit soluțiile care să atenueze efectele negative pentru populație. Deocamdată, fiind vară, consumul este unul scăzut. Iar acum este momentul să fie aplicate acele soluții, care au fost întârziate nejustificat de autorități. Asta pentru că apar din ce în ce mai multe scenarii, și toate sumbre, despre rezervele de gaze pe care le va avea la dispoziție Europa în următoarele luni. Rusia a redus drastic livrările iar majoritatea experților avertizează că urmează o criză energetică majoră. Soluția pare a fi reîntoarcerea la sursele de care lumea încerca să scape: centralele nucleare sau cele pe cărbune.

Disperarea este uriașă, iar unii analiști susțin că Uniunea Europeană și-ar fi consumat deja rezervele de gaze stocate pentru iarna ce urmează. Polonia, Austria, Grecia și Germania au sporit deja extracția de cărbune. Și în România minele au început să producă mai mult, iar asta încă din prima lună de război. În martie, spre exemplu, cele patru mine din Valea Jiului aproape că și-au dublat producția și au ajuns la 1.100 de tone extrase în fiecare zi. Și pentru că vorbeam de energie nucleară, lucrurile par să se miște și în țara noastră. Doar pare că se întâmplă așa. Pe hârtie lucrurile stau excelent, în realitate însă, prețurile pe care trebuie să le plătim sunt uriașe. New York Times a dedicat zilele trecute o amplă analiză privind securitatea energetică din acest colț de lume readus de războiul lui Putin în lumina reflectoarelor. Jurnaliștii americani laudă eforturile țării noastre de a deveni principalul furnizor de energie ieftină pentru țările vecine. Sunt menționate investițiile de aproape 9 miliarde de euro, preconizate la Nuclearelectrica, pentru următorul deceniu. De asemenea, jurnaliștii au punctat și proiectele privind mini-centralele nucleare. Cu toate acestea, rechinii din energie văd noi oportunități de a face profituri uriașe pe sărăcia românilor. Și încă așteptăm pedepsirea furnizorilor care au fost descoperiți că au majorat prețurile artificial, doar pentru a primi rambursări mult mai mari de la stat. Nu mai avem nevoie și de această taxă de șmecherie în facturile deja uriașe. Nu mai este vremea să umblăm cu jumătăți de măsură, asta pentru că România se confruntă deja cu o criză economică chiar mai severă decât cea din anii de pandemie. Vedem că în alte țări se pun în aplicare decizii draconice. Republica Moldova nu mai dă voie oamenilor să mențină în case temperaturi de peste 19 grade.

Pentru români, veștile proaste nu se opresc aici, la domeniul energetic. Urmează noi scumpiri necontrolate la pompă, anunță unii economiști. Și, în timp ce experții avertizează, politicienii fac ceea ce știu ei mai bine: scandal și contre mărunte, pentru orgolii personale. În timp ce Marcel Ciolacu cere o reformă fiscală și plafonarea urgentă a prețurilor carburanților, Florin Cîțu crede că investitorii privați vor fi hăituiți de astfel de măsuri. Mai mult, PSD amenință că va ieși de la guvernare dacă nu se va ajunge la un consens în favoarea românilor. Dar în timp ce doi se ceartă, în acest scenariu al nostru, al treilea pierde. Și vorbim aici despre poporul român, tot mai înglodat în datorii și afundat în sărăcie de lipsa unor măsuri concrete care să îl salveze.

Trebuie să fim realiști: războiul nu se va încheia prea curând. Conflictul de la granițe accentuează criza, însă nu putem da vina doar pe Vladimir Putin. România este o țară cu resurse bogate. Este timpul să ne ridicăm din această mocirlă în care ne aflăm, să ne scuturăm de praf și să fim stâlp de stabilitate în acest colț de Europă răvășită de război.

Un editorial semnat de Alexandra Păcuraru și Adrian Dragomir