George Vulcănescu: O floare și doi grădinari
Se spune că ”Cel mai bine păstrate secrete sunt cele cunoscute de toată lumea”. Iar în cazul achiziției (la ordin de partid) de către Eximbank a Băncii Românești, vorba asta are perfectă acoperire. Tranzacția aprobată în februarie trecut de către guvernul PSD a primit OK-ul BNR înainte de sfârșitul anului.
Care a fost miza reală a acestei tranzacții este o întrebare la care Florin Cîțu nu a primit răspuns ca parlamentar de la fostul Ministru de Finanțe. Și se pare că, cu atât mai mult, nu îl va primi ca ministru de finanțe.
Faptul că Teodorovici nu a mai apucat să taie panglica inaugurării activității noii bănci de stat pare că a anulat posibilitatea să mai descoperim ”gena” cu care PSD și-a înzestrat ”copilul”. A mai rămas public doar legământul făcut de Teodorovici în privința direcționării activității specifice a Eximbank către încurajarea exporturilor de produse românești în spațiul fostei CSI și cu preponderență în Rusia.
”Băncile românești, cu sprijinul instituțiilor statului și al Eximbank în calitate de asigurător în numele și în contul statului, vor întreprinde o serie de acțiuni de mediatizare a principalelor facilități oferite de legislația actuală privind stimularea exporturilor și de promovare a produselor și serviciilor oferite de mediul bancar românesc în acest sens.”
Totuși, pentru a-și atinge obiectivele fixate prin statutul de bancă de garantare nu avea nevoie de fuziunea cu o bancă comercială. Nu a existat nici o mare oportunitate pentru ca statul român să își mai treacă în proprietate un activ care, împreună cu Eximbank abia să ajungă la 3% din piață.
Cum a ajuns Orlando Teodorovici la convingerea că PSD are misiunea de a întări prezența și impactul sistemic al băncilor cu capital de stat pe piața bancară inventând o nouă Bancorex, nu se știe. Cel mai probabil în decizia de achiziție de la NBG determinant a fost numele băncii. Deși s-a încălcat o uzanță în astfel de ”mariaje” comerciale, instituția rezultată în urma fuziunii cu Eximbank se va numi, Banca Românească.
Dacă scopul a fost doar premiera în sine, achiziția unei bănci private de către statul român, se poate spune că acțiunea a fost bifată. Eximbank a plătit la preluare în iunie, 2019, suma de 61 milioane euro la care s-au adăugat un credit subordonat pentru când se va închide fuziunea.După achitarea împrumuturilor intragrup din lichiditățile băncii (foste) grecești, Banca Românească va urca pe ultimul loc din Top 10 bănci universale. În același top, CEC Bank, cealaltă bancă cu capital de stat, ocupă poziția a șaptea.
Florin Cîțu a anunțat că în planurile sale privind CEC Bank intră acum și atragerea în acționariat a BERD (Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare) și IFC (Corporatia Financiară Internațională – vehicul de investiții al Băncii Mondiale). Aceasta ar fi o etapă necesară în vederea listării la Bursă a vechii instituții bancare de stat.
Și atunci se naște o altă întrebare. De ce în loc de două bănci de stat, mici, statul român nu ar deține o singură bancă, mare? O bancă cu numele Banca Românească având o cotă de piață mică, este chiar o contrareclamă pentru statul român.
Din fuziunea cu CEC ar rezulta a patra banca din sistem după dimensiunea activelor. Iar prin cooptarea BERD și IFC s-ar repeta una din puținele povești de succes din istoria privatizărilor din România: vânzarea BCR către Erste Bank, în 2006, a fost precedată de introducerea în acționariat a celor două instituții financiare internaționale, rezultatul fiind o creștere a prețului final plătit de austrieci - 3,75 miliarde euro.
Chiar dacă statul român s-ar limita ulterior la listarea a 20%, și și-ar păstra controlul, atunci prezența BERD și IFC ar căpăta sens pentru că procentul oferit public ar conferi lichiditate semnificativă, deopotrivă titlurilor companiei și pieței bursiere.
Iar orice plan ar fi avut Teodorovici pentru Banca Românească, ar ieși din discuție. Va putea Florin Cîțu să schimbe destinul hărăzit de artizanii preluării de către Eximbank a Băncii Românești?