Claudiu Giurgea: În România mori pentru 1500 de lei!
Atât costă o viață în România. 1500 de lei. Atât a cerut un „dorel” ca să le dea oamenilo gaz pe șestache. Românește așa, lasă dom’le că n-are nimic, nu pățiți nimic. „Dorelul” de rigoare lucrează la o firmă ce încasează bani mulți fără să facă nimic. O firmă care vine din an în Paște să verifice la mișto o instalație și care n-are chef să-și pună angajații la treabă seara după ora 21. Reveniți dumneavoastră în timpul orelor de program cu o sesizare. Și om rezolva-o cumva. Doar că de data asta n-a mai avut cine să revină. Pentru că în mizeria asta de societate în care ne scăldăm totul se rezumă la bani. Fix ăsta e rezumatul a ceea ce s-a întâmplat într-o banală zi de vineri într-o capitală părăsită, ce se târăște zilnic în funcție de interesul politic.
Nu s-au înțeles la bani, a plecat acasă
Oamenii din Rahova se plângeau de zile întregi că miroase a gaz. Dar ca orice român, doar se plângeau pentru că se obișnuiseră cu situația. Ba cumva devenise o normalitate, cam la fel ca lipsa apei calde și a căldurii din mandatul de tristă amintire al celui care conduce țara acum. În „nesimțirea” lor, oamenii au încercat să-i înduplece p-ăia de la Distrigaz sau de la firma agreată să rezolve situația. Ba că și-ar fi făcut și ei ceva de mâncare, ba că și-ar fi dorit să se încălzească, ba chiar și-ar fi dorit să aibă și ei condiții normale de trai într-o capitală europeană în anul de grație 2025. Primii au venit să constate. Au constatat că miroase a gaz. Ei și cei 400 de locuitori din zonă. Că la noi așa e. Vii să miroși și oficial ceea ce au mirosit alți 400 de oameni. Și au închis valva. Mirosul a rămas în continuare. Ba chiar la fel de puternic. Practic, nu era de la valvă. Dar dacă așa scria la manual, primii „dorei” nu și-au mai bătut capul. Au trântit și un sigiliu și s-au la treburile lor. Nu tu stai să vedem ce-o fi, hai să reparăm, hai să găsim soluții. Că România nu e țara unde rezolvi lucrurile ci țara unde ți se spune cum să le rezolvi. Ăia din apartamente s-au prins că ceva nu e în regulă și au insistat. De data asta a venit un singur „dorel”, rămas pribeag pe la firma cu mentenanța. Ăla nici măcar n-a simțit mirosul de gaz, din moment în care le-a zis oamenilor că pentru 1500 de lei rupe el sigiliul și le dă drumul la gaze. 1500 de lei fără chitanță, fără bon, fără nimic. Banii lui cum ar veni. Și cum nu i-a ieșit treaba cu lovelele n-a mai catadicsit să rezolve situația. Pe scară piuiau senzorii cam ca sirenele ambulanțelor ce urmau să ajungă peste nici măcar 12 ore. Din obișnuință, oamenii n-au plecat din casele lor. Au mai trecut prin asta și nu se întâmplase nimic, de ce s-ar întâmpla acum? Aveau acolo tot ce agonisiseră ei într-o viață. Unii chiar începuseră o viață nouă tot acolo. Alții se pregăteau să-și vadă pentru prima dată copilul. În același bloc comunist, în aceleași camere minuscule, probabil în același miros continuu de gaz. Pentru trei dintre ei, viitorul s-a oprit într-o banală dimineață de vineri. La ora 9:08. Pentru că cineva a vrut o șpagă ca să-și facă treaba.
Pentru că DOAR interesul lor contează
România, anul de grație 2025. O scară de bloc învăluită în miros de gaze și ceva fum, venit de la niște cabluri electrice uitate p-afară. Din când în când astea se mai atingeau și mai ieșea o scânteie. Și asta se întâmpla des, n-o băga nimeni în seama. Capitala României nu are primar, că nu se înțeleg partidele pe cașcaval. Știu că pierdeau alegerile dacă vor fi respectat legea și le organizau la timp. Așa că n-au făcut-o. Interesul lor e mai important decât viețile celor trei oameni care au pierit vineri în București. Sectorul 5 e lăsat moștenire de un domn cu probleme penale fiului său care abia leagă patru cuvinte cu tot cu predicatul de rigoare. Asta când nimerește acordul. Și omul zice că e priceput la administrație. Premierul României nu dă doi bani pe ce se întâmplă și își vede liniștit de un interviu pe care-l avea programat la radio, ridicând din umeri sau din sprânceană când este întrebat de explozia din cartierul Rahova. Dărâmăm blocul și mai vedem apoi. Asta e soluția pe care a ticlit-o pe loc omul care a „reinventat” administrația locală la Oradea. Că eu eram fiert să-l aud pe Bolojan la radio, în niciun caz nu mi-aș fi dorit să-l văd pe premierul meu, acolo, la fața locului, în mijlocul oamenilor, încercând să le arate o minimă urmă de empatie. După ce a terminat cu interviul a plecat, că era vineri. Din nefericire, luni se întoarce. Și mai e unul. La Cotroceni. A avut o reacție după vreo 12 ore. Pe Facebook. Acolo unde un amărât de consilier și-a răpit cinci minute din viață că să arunce la mișto, un text imbecil cu niște cuvinte de lemn, fără nicio semnificație. Șeful lui, fostul edil al capitalei avusese foarte multă treabă în ziua aia. A avut o întâlnire bombă cu cea mai cunoscută „montatoare” de sprâncene din Statele Unite. E și asta un fel de politică externă. Dacă Viktor Orban îi găzduiește pe Trump și Putin în, probabil, cel mai important moment al Europei de astăzi, al nostru de ce n-a găzdui-o pe Anastasia Soare, regina sprâncenelor?
Și atunci, mă întreb eu, om simplu din popor, ce diferență este între „dorelul” care a vrut și el 1500 de lei șpagă, Ilie care avea treabă la radio și Nicu cel care primește regine ale sprâncenelor la Cotroceni?