MENIU

Câte milioane de femei deţin permise auto în România

Numărul persoanelor care dețineau permis de conducere valabil și înregistrat în România se situa, la 31 decembrie 2015, la aproximativ 7,14 milioane, dintre care 4,84 milioane erau bărbați, reiese din statistica Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), consultată de AGERPRES.

Potrivit sursei citate, cele mai multe permise auto au fost eliberate în municipiul București, respectiv pentru 921.033 de persoane. Capitala este urmată în clasament de județele: Cluj (284.070), Timiș (281.307), Constanța (276.249), Prahova (272.944), Argeș (238.771), Dolj (228.254), Brașov (225.477), Suceava (217.705), Bihor (209.074) și Iași (206.741).

La polul opus, cu cele mai reduse rate de eliberare a permiselor de conducere, s-au clasat județele Giurgiu — cu 73.549 persoane, Ialomița (70.569) și Covasna (70.424).

Datele DRPCIV arată, totodată, că, din totalul celor 7,14 milioane de permise eliberate până la 31 decembrie 2015, circa 2,30 de milioane erau deținute de femei, iar 4,84 milioane de către bărbați.

Pe grupe de vârstă, majoritatea documentelor ce atestă dreptul de a conduce un autovehicul aparține persoanelor între 31 și 50 de ani (3,32 milioane), urmate de cele între 51 și 70 de ani (1,78 milioane) și cele între 21 și 30 de ani (1,42 milioane).

Pe de altă parte, 423.329 de persoane de peste 71 de ani dețineau un permis de conducere valabil, la fel și 189.281 de persoane cu vârste între 18 și 20 de ani. Totodată, 1.035 de persoane de sub 18 ani aveau în posesie un permis auto valabil.

Codul rutier specifică faptul că vârsta minimă pentru obținerea permisului de conducere este de 16 ani împliniți, pentru categoriile de vehicule AM (moped — vehicul, cu două sau trei roți, a cărui viteză maximă prin construcție este mai mare de 25 km/h, dar nu depășește 45 km/h), A1 (motociclete cu cilindree maximă de 125 cmc, cu puterea maximă de 11 kW și cu un raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/kg; tricicluri cu motor cu puterea maximă de 15 kW) și B1 (cvadricicluri a căror masă proprie nu depășește 400 kg sau 550 kg pentru vehiculele destinate transportului de mărfuri).

Statistica oficială arată că 7,05 milioane persoane dețineau permise eliberate pentru categoria B, respectiv autovehicule a căror masă totală maximă autorizată nu depășește 3.500 kg și a căror număr de locuri pe scaune, în afara conducătorului, nu este mai mare de opt.

Mai multe articole despre:
soferi maşini statistică permise auto