Moaștele Sfântului Dometie, pentru prima dată la Alba Iulia. „Apostolul moților”, cinstit de sute de credincioși
Pelerinaj de suflet la Alba Iulia! Sute de oameni au venit să se închine la moaștele Sfântului Dometie cel Milostiv, aduse pentru prima dată în oraș. „Apostolul moților”, cum este numit, a fost canonizat anul acesta, iar pentru credincioșii care au venit să se roage, au fost momente pline de binecuvântare și emoție.
Emoție și rugăciune la Catedrala Reîntregirii
Racla cu moaștele Sfântului Dometie cel Milostiv de la Mănăstirea Râmeț a fost purtată pe brațe de preoți și întâmpinată cu rugăciuni la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia. În sunet de clopot și cântări bisericești, soborul a înconjurat catedrala și a marcat un moment istoric: prima aducere a moaștelor în orașul Marii Uniri.
Zeci de enoriași au așteptat la rând cu flori și lumânări aprinse pentru a se închina sfântului, considerat ctitorul spiritual al Mănăstirii Râmeț și păstrătorul flăcării monahismului în Transilvania. Mulți au venit din satele din jur, unii cu speranța vindecării, alții pentru liniște sufletească.
Sfântul Dometie, originar din județul Buzău, a fost călugăr la Prislop, sub îndrumarea lui Arsenie Boca, și a slujit la Râmeț până la moartea sa, în 1975. Canonizat anul acesta, „Apostolul moților” a devenit simbol al credinței, iar moaștele sale vor rămâne spre închinare la Alba Iulia până mâine dimineață.