MENIU

Liviu Dragnea, între spital şi Înalta Curte. Șeful PSD nu va fi operat azi, dar nici audiat

<p>Liviu Dragnea</p>

Liviu Dragnea era așteptat, luni dimineață, la Înalta Curte. Completul de cinci judecători, care va da verdictul final în dosarul Bombonica, programase reaudierea șefului PSD. În absența lui Dragnea, însă, internat în spital, magistrații vor lua declarații altor doi inculpati și cinci martori. Potrivit unor surse citate de Realitatea TV, șeful PSD nu va fi operat luni.

Liviu Dragnea a ajuns la spital! Preşedintele PSD acuză dureri de spate, iar medicii îl suspectează de dublă hernie de disc. În prezent, Dragnea este internat într-un spital din Capitală, însă nu se ştie unde anume. Urmează ca medicii să decidă dacă se impune sau nu o intervenție chirurgicală, în perioada imediat următoare. Se întâmplă asta, în condițiile în care Dragnea a fost citat, pentru luni, la Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Nou termen în dosarul lui Dragnea. Protest la ICCJ: "În Democrație, hoții merg la pușcărie"

Președintele PSD a acuzat dureri puternice de spate, la scurt timp după ce a participat, sâmbătă, la alegerile pentru organizația locală de la PSD Ilfov. Acesta a fost însoţit la spital de colegii de partid.

Duminică, Dragnea era aşteptat să participe la alegerile din filiala Brăila, însă nu a mai ajuns. În schimb, la conferinţa de alegeri au fost prezenţi Codrin Ştefănescu şi mai mulţi miniştri ai Guvernului Dăncilă, printre care Rovana Plumb, Dan Suciu, Sorina Pintea şi Gabriel Leş.

În absenţa şefului PSD, şedinţa a fost una cu scântei. Primarul Brăilei, Marian Dragomir, a lansat, în cadrul Conferinţei Extraordinare a PSD Brăila, un atac extrem de dur la adresa conducerii partidului, cerându-le liderilor de la Centru "să termine" cu Legile Justiţiei. Mai mult, edilul a fost aplaudat de social-democraţii aflaţi în sală.

Lider PSD, aplaudat după un ATAC dur la conducerea partidului: Mai terminați cu Legile Justiției!

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, la un post TV, că liderul PSD i-a transmis că are încredere în sistemul medical românesc şi în medicii din România.

Liviu Dragnea a fost internat! Medicii, decizie de ultimă oră

Liviu Dragnea ar urma să fie reaudiat de către completul de cinci judecători de la Curtea Supremă, în dosarul ”Protecția Copilului Teleorman”, în care liderul PSD a fost condamnat, în primă instanţă, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare. Instanța i-a pus în vedere să se prezinte la termenul din 18 martie al procesului. Tot luni va fi reaudiată și Olguța Șefu, fost director executiv adjunct DGASPC Teleorman.

Audierea lui Dragnea a fost cerută atât de acesta, prin intermediul avocatului său, cât și de procurorul DNA.

Apelul în acest dosar a început cu cinci luni întârziere, din cauza scandalului completurilor de cinci judecători.

Reamintim că, în primă instanță, Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu în dosarul DGASPC Teleorman, care viza angajarea fictivă a Adrianei Botorogeanu şi a Anisei Niculina Stoica.

Procurorii susţin că Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, în schimbul unor foloase necuvenite, a procedat la menţinerea ilegală în posturi a celor două angajate. Femeile lucrau la sediul organizației PSD Teleorman, dar erau plătite de DGASPC Teleorman.

Procurorii DNA susțin că Dragnea, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, coordona şi controla activitatea DGASPC Teleorman. El ar fi fost cel care a determinat-o pe Anisa Niculina Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul instituției. În plus, mai susțin anchetatorii, Dragnea a contribuit, prin influența sa, la menținerea celor două angajate în funcție la DGASPC Teleorman, deși, de fapt, ele lucrau la PSD Teleorman.

Mai multe articole despre:
Liviu Dragnea dragnea operat DGASPC Teleorman