MENIU

Zi decisivă pentru Dan Voiculescu. Va afla dacă îi va fi anulată pedeapsa

Omul de afaceri Dan Voiculescu, încarcerat în Penitenciarul Rahova, unde execută pedeapsa de 10 ani de închisoare primită în dosarul „ICA”, aşteaptă, marţi, cu sufletul la gură decizia din partea judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti (CAB). Aceştia urmează să decidă dacă admit anularea pedepsei primită de şeful Antenelor, scrie Adevarul. 

Magistraţii Viorica Costiniu şi Dan Lupaşcu vor verifica două probleme reclamate de avocaţii lui Dan Voiculescu, repsectiv modul de constituire a completului de judecată şi o presupusă incompatibilitate a judecătorilor Camelia Bogdan şi Mihai Alexandru Mihalcea, cei care l-au trimis 10 ani în spatele gratiilor pe şeful Intact.

Atât pe parcursul procesului, cât şi după sentinţa definitivă, avocaţii lui Dan Voiculescu au susţinut că judecătorii care au pronunţat condamnarea nu au fost repartizaţi în dosar conform prevederilor  legale. Mai exact, aceştia trebuiau să fie desemnaţi aleatoriu de sistemul informatic, lucru care, potrivit apărătorilor, nu s-ar fi întâmplat, ci au fost aleşi manual de către conducerea instanţei. În acest sens, desemnarea celor doi magistraţi a fost reclamată şi la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), care, în urma verificărilor, a cons¬tatat că procedura a fost legal îndeplinită.

„În urma verificărilor efectuate, prin rezoluţia din 11 august 2014, Inspecţia Judiciară a constatat legalitatea îndeplinirii procedurii de repartizare a dosarului, având în vedere aplicarea dispoziţiilor din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor şi Hotărârea Colegiului de conducere al Curţii de Apel Bucureşti”, arăta la acea dată CSM.

Mai multe pe Adevarul