MENIU

Zeci de transfuzii de ziua donatorului de sânge

Zi plină la Centrul de transfuzii sanguine din Cluj Napoca. Zeci de oameni au venit să doneze sânge, pentru că azi e Ziua donatorului de sânge. Chiar dacă statisticile internaţionale pun România pe ultimul loc în clasamentul donatorilor, oamenii sunt totuşi plini de intenţii bune.

Mulţi spun că ar dona sânge şi fără să primească ceva în schimb, dar facilităţile acordate donatorilor sunt bine venite. De altfel, anul acesta, numărul donatorilor a crescut. Studenţii participă în număr mare la campanile de donare de sânge organizate în campusurile universitare.

La centrul de transfuzii sanguine din Cluj Napoca vin şi oameni care donează sânge de ani de zile. Primesc în schimbul unei donaţii o zi liberă, 7 tichete de masă, analize de sânge gratuite şi reduceri pentru transportul în comun.

De la începutul anului, la centrul de transfuzii sanguine din Cluj Napoca au venit peste 7600 de donatori. Medicii recomandă ca bărbaţii să doneze sânge de maximum 4 ori pe an, iar femeile de 3 ori, altfel şi-ar pune în pericol propria sănătate. Statisticile Institutului de Hematologie arată că doar 1% din populaţia României este pe lista donatorilor, în comparaţie cu alte state europene, unde procentul ajunge chiar şi la 10 %. România este singura ţară unde donatorii primesc bani sau alte facilităţi.
Mai multe articole despre:
Cluj donatori de sânge sânge facilităţi