MENIU

ZECE butelii au explodat într-un bloc de locuinţe. INCENDIU VIOLENT

<p>Incendiu la Vaslui</p>

Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă, la un bloc de locuinţe din localitatea vasluiană Hurduci, după ce zece butelii au explodat în faţa imobilului în urma aruncării unui rest de ţigară, fără să fie înregistrate victime, locatarii fiind evacuaţi la timp.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, mai multe deşeuri aflate în apropierea unui rastel cu butelii din faţa blocului din Hurduci au luat foc de la un rest de ţigară, zece butelii explodând.

În urma deflagraţiei, au luat foc magazinul de la parterul blocului şi acoperişul imobilului, iar ferestrele de la trei apartamente au fost avariate.

Locatarii blocului au fost evacuaţi, la faţa locului intervenind iniţial pompierii de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, ulterior deplasându-se în zonă şi un echipaj de pompieri militari de la ISU Vaslui

"În urma incendiului, care a fost lichidat în aproximativ trei ore, au ars acoperişul imobilului şi bunurile aflate în magazinul de la parterul blocului. Intervenţia pompierilor militari şi civili a făcut ca incendiul să nu se extindă în interiorul celor şase apartamente ale blocului. Se pare că explozia buteliilor, care a generat incendiul, a fost produsă de flăcările care au apărut în urma aruncării unui rest de ţigară pe deşeurile amplasate în apropierea rastelului cu butelii", a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Petru Iftene.

Potrivit acestuia, nu au existat victime în urma incendiului, locatarii revenind în apartamente după stingerea flăcărilor.

Mai multe articole despre:
incendiu butelii incendiu Vaslui