MENIU

Meteorologii anunță IARNĂ GREA la munte. Cum va fi vremea în Capitală

Atenționare de cod galben de ninsori în țară, în următoarele 24 de ore. Sunt vizate zonele muntoase, dar și alte regiuni, avertizează meteorologii.

Vremea se va răci în toata țara, începând de marți.  Este prevăzut cod galben de ninsori pe crestele muntoase, dar se va simți și în celelalte zone.

"Se așteaptă ninsori pe creste. Bate vântul foarte tare pe creste. Suntem sub  atenționare sub cod galben. Sunt vizate zonele de munte, dar se va simți in toata țara", a spus meteorologul Elena Cordoneanu, luni, la Realitatea PLUS.

Totodată, ne așteptăm la ploi sub formă de ninsoare, dincolo de Carpați. În următoarele 24 de ore va ninge în Transilvania și Moldova.

"Sunt intensificări ale vântului și în șes. Este destul de vântoasă vremea în următoarele 24 de ore. Începem săptămâna cu ploi. Va ploua dincolo de Carpați. Odată cu răcirea vremii de mâine, va dura toată săptămâna. Aceste ploi vor fi sub formă de ninsoare. Așteptăm la munte iarnă grea. Vor fi ninsori în Transilvania, Moldova", a mai adăugat meteorologul Elena Cordoneanu.

În Capitală, însă, nu va ninge în următoarele zile, vor fi doar câțiva fulgi.

"În Capitală vor fi fulgi, fără să vorbim de un strat de zăpadă", a mai precizat meteorologul Elena Cordoneanu.

Mai multe articole despre:
cod galben ninsori prognoza bucuresti