Votul uninominal a fost folosit în România şi înainte de 1989
Votul uninominal nu este o noutate în România. Potrivit legii electorale din 1974, fiecare circumscripţie electorală desemna un singur deputat pentru cele 349 de locuri din Marea Adunare Naţională. Pe buletinul de vot erau 2-3 candidaţi, propuşi de Frontul Unităţii Socialiste, organism politic aflat sub conducerea Partidului Comunist Român.
Alegerile uninominale de atunci erau însă un simulacru. "Întâi îl alegea partidul şi după aia îl punea pe listă. Puneam fie alături ştampila, fie mai la margine, fie pe amândoi candidaţii, erau voturi care se anulau, dar ele nu apăreau. Eu ţin minte că de două ori am făcut comedia asta, dar n-am auzit de voturi anulate", a declarat Mircea Ionescu Quintus, preşedinte de onoare al PNL.
Foştii deputaţi în Marea Adunare Naţională au însă alte amintiri. "Şanse erau aşa, cam de 80 - 90%. Cel mai bun procent l-am avut când am fost la tineret, că aveam succes. Mergeam în judeţe, circumscripţii, aveam adunări electorale în şcoli, fabrici. Eu zic că erau alegeri chiar şi libere, că, în definitiv, când intra omul în cabină putea să voteze cum voia", îşi aminteşte Cornel Burtică, fost lider PCR.
Votul era bine organizat, aşa încât să nu se poată vorbi de absenteism. "Era ca-n rai, când Dumnezeu a făcut-o pe Eva şi i-a spus: alege un bărbat. Candidatul unic era ales cu 99% din voturi. Votul nu era o obligaţie, dar de la 9 dimineaţa îşi băteau în uşă şi era un fel de mobilizare cetăţenească care crea presiune pentru vot", spune şi Lucian Bolcaş, vicepreşedintele PRM.
Vicepreşedintele PRM Lucian Bolcaş susţine însă că se poate împrumuta ceva din legea electorală făcută de comunişti. "Alegătorii dintr-o circumscripţie electorală puteau cere revocarea acelui deputat pentru neîndeplinirea atribuţiilor mandatului său sau dacă emitea o opinie contrară celei oficiale. Un vot uninominal care nu prevede şi o procedură de revocare e o simplă farsă populistă", a mai adăugat Lucian Bolcaş.