MENIU

VIDEO - Zona afectată de exploziile catastrofale de la Crevedia / EXPERȚI: Explozia, similară unei bombe termobarice

VIDEO - Zona afectată de exploziile catastrofale de la Crevedia

Un video realizat de semnal.eu arată zona afectată de exploziile catastrofale de la Crevedia. Exploziile au lăsat dezastru în urmă. Ferestrele caselor au fost sparte, iar oamenii spun că se tem pentru sănătatea lor din cauza fumului.

Prima explozie s-a produs la ora 18.48 la un rezervor al stației de gaz petrolier lichefiat. Totul s-ar fi întâmplat chiar în timpul în care o cisternă alimenta un container. Imediat a izbucnit și un incendiu violent, iar în urma exploziei, mai multe obiecte în flăcări au fost aruncate pur și simplu în aer.

Pompierii au intervenit de urgență să stingă flăcările de la stația de gaz, deși în jurul lor mai erau alte 3 cisterne. Flăcările s-au împrăștiat însă rapid și, rând pe rând, alte trei explozii au zguduit localitatea. A fost momentul în care numărul victimelor a crescut alarmant. Pe lângă civili, zeci de salvatori dar și jurnaliști au fost răniți.  

După cea de-a doua explozie, autoritățile au dat alerta să fie evacuată toată populația pe o rază de 700 de metri. În jur de 3.000 de oameni au fugit de urgență din zona care ardea. 

Deflagrația este similară unei bombe termobarice, spun specialiștii militari. Din primele informații, la stația de alimentare cu gaz s-ar fi aflat 6 cisterne, fiecare încărcate cu 10.000 de litri de combustibil. 

Momentele terifiante i-au marcat pe locuitorii din Crevedia. Oamenii nu își pot reveni după șocul pe care l-au avut. OPT case din localitate au ars, iar alte 11 fost afectate de suflul exploziilor. 

Citiți și: 

Urmările cumplitului incendiu din Crevedia în IMAGINI - Dezastrul rămas în urma exploziilor de la Crevedia

Mai multe articole despre:
imagini crevedia explozie video