MENIU

Mesaj URGENT pentru pensionarii români din străinătate. Riscă să nu li se plătească banii din luna aprilie

Certificatul de viață este solicitat pentru a nu se plăti sume nejustificate

Pensionarii români stabiliți în străinătate sunt avertizați că mai au câteva zile la dispoziție pentru a trimite certificatul de viață în țară. În absența documentului, din luna aprilie nu li se vor achita drepturile bănești. 

Termenul-limită stabilit de Casa Națională de Pensii pentru timiterea certificatului de viață este 31 martie, iar documentul este OBLIGATORIU pentru menținerea plății pensiei în afara țării.

Autoritățile anunță că, dacă certificatul nu ajunge la timp, plata pensiei va fi suspendată automat începând cu luna aprilie 2026, până la clarificarea situației. Măsura vizează prevenirea plăților eronate și actualizarea evidențelor pentru beneficiarii din diaspora.

Instituțiile responsabile fac apel ca informația să fie distribuită rapid în comunitățile românești din străinătate, astfel încât niciun pensionar să nu rămână fără drepturile cuvenite din cauza întârzierilor administrative.