MENIU

VIDEO/ Elevi de 12 şi 13 ani filmaţi în timp ce se băteau în curtea şcolii!

VIDEO/ Elevi de 12 şi 13 ani filmaţi în timp ce se băteau în curtea şcolii!

Un nou incident care implică agresiunea fizică între adolescenți s-a petrecut de data aceasta într-o localitate din județul Brașov! S-a lăsat chiar și cu un dosar penal întocmit de polițiștii brașoveni sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, totul în cazul unei bătăi care a avut loc în vara acestui an între doi copii cu vârste cuprinse între 12 și 13 ani, din localitatea brașoveană Codlea, relatează realitateadebrasov.net.

La data de 02 octombrie 2020, în urma apariției, în mediul online, pe un site de socializare, a unor imagini video în care doi băieți se agresează fizic reciproc, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Codlea s-au sesizat din oficiu și au demarat cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a stării de fapt.

Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat persoanele în cauză ca fiind doi tineri, în vârstă de 12, respectiv 13 ani din municipiul Codlea și au stabilit faptul că incidentul ar fi avut loc în timpul vacanței de vară, în curtea unei instituții de învățământ din municipiu.

Din primele cercetări s-a stabilit faptul că în timp ce aceștia s-ar fi aflat în curtea școlii, împreună cu alți tineri, s-ar fi agresat fizic reciproc, ca urmare a unor discuții în contradictoriu.

În cauză, polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe.

Mai multe articole despre:
agresiune elevi dosar penal