MENIU

"Cel mai mare eșec al Președinției române a UE". Vicepremierul Viorel Ștefan, refuzat pentru un post

Viorel Stefan

Vicepremierul Viorel Ștefan a fost respins, luni, în Parlamentul European pentru poziția de membru al Curții Europene de Conturi, deși era singurul candidat la această funcție, iar poziția aparține României.

"Cel mai mare eșec al Președinției române a Uniunii Europene. Parlamentul European a respins candidatul propus de Guvernul Dăncilă la Curtea de Conturi", a transmis europarlamentarul Siegfried Mureșan pe Facebook.

Comisia de control bugetar (CONT) a Parlamentului European a respins propunerea Guvernului Dăncilă pentru poziția de membru al Curții Europene de Conturi.

Candidatul propus de Guvernul Dăncilă a fost Viorel Ștefan, viceprim-ministru fără portofoliu în Guvernul Dăncilă și membru vechi al PSD Galați. România nu pierde această poziție, ea poate fi ocupată de îndată ce Guvernul României va propune un alt candidat care să convingă europarlamentarii din Comisia de control bugetar.

"Vedem că Guvernul României nu reușește să obțină nimic în Europa, deși deține președinția rotativă a Uniunii Europene. Locul de membru în Curtea de Conturi care s-a supus astăzi la vot era destinat țării noastre, Viorel Ștefan nu a concurat cu vreun alt candidat din alt stat membru, nu a existat contracandidat. Cu toate acestea, candidatul Guvernului Dăncilă nu a reușit să convingă. Guvernul Dăncilă nu reușește să obțină nici măcar ceea ce se cuvine de drept țării noastre", a mai scris Mureșan.

Viorel Ștefan a avut 8 voturi pentru și 12 voturi împotrivă. Votul a fost secret, dar numărul de voturi de fiecare parte confirmă că au votat împotriva sa colegi din mai multe grupuri politice, inclusiv din ALDE.

Mai multe pe Realitatea Financiara.

Mai multe articole despre:
parlamentul european Viorel Ştefan