MENIU

Viaţă lungă: 4 metode ciudate de a trăi mai mult

<p>Viaţă lungă: 4 metode ciudate de a trăi mai mult</p>

Cu toţii ne dorim o viaţă lungă şi facem tot ce ne stă în putinţă pentru a ne atinge obiectivul. Facem mişcare, ducem un stil de viaţă echilibrat, încercăm să ne eliberăm de stres.

Iată însă că sunt şi alte metode care ne pot ajută să ducem o viaţă lungă, unele dintre ele destul de bizare şi puţină lume ar fi tentată să le încerce.

1. Să fi stresat şi să munceşti din greu

Iată o metodă care cam da peste cap credinţele. În timpul unui studiu realizat timp de 8 ani pentru descoperirea secretului longevităţii au fost urmărite datele a peste 1500 de copii, născuţi din 1921 încoace şi ajunşi la maturitate. S-a constatat astfel că persoanele care au avut o copilărie fericită, lipsită de griji, care au fost tot timpul puşi pe soţii şi pe glume, au trăit mai puţin decât ceilalţi care erau mai serioşi şi prudenţi. Concluziile cerceatorilor: nu oamenii fericiţi sunt mai sănătoşi, ci oamenii sănătoşi sunt mai fericiţi.

2. Ia medicamentele care trebuie

Oamenii au fost tot timpul în căutarea elixirului tinereţii veşnice şi este foarte posibil să îl fi găsit. Potrivit unui studiu realizat de David E. Harrison şi publicat în revista Nature în 2009, medicamentul minune este rapamicina. La şoarecii de laborator, rapamicina a crescut speranţa de viaţă cu 14%.

Citeşte continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO.