MENIU

Veste uriașă pentru pacienți, rețetele pot fi ridicate din orice farmacie, indiferent ce casă de asigurări le-a emis

Pacienți la farmacie

De la 1 aprilie 2021, medicamentele prescrise de medici vor putea fi ridicate de la orice farmacie din țară, indiferent dacă aceasta are contract cu aceeași casă de asigurări de sănătate cu care are medicul, a anunțat, vineri, Casa Națională de Asigurări de Sănătate. 

Fac excepție de la această nouă reglementare medicamentele aferente contractelor cost-volum-rezultat, care se eliberează indiferent de casa de asigurări de sănătate în evidența căreia de află asiguratul, cu condiția ca furnizorul de medicamente să fie în contract cu aceeași casă de asigurări de sănătate cu care se află și medicul care a emis prescripția medicală.

Pe de altă parte, tot de la 1 aprilie, farmaciile comunitare și punctele de lucru care au contracte atât cu o casă de asigurări de sănătate județeană, cât și cu CAS AOPSNAJ, trebuie să renunțe la unul dintre ele. Contractul pe care-l păstrează va fi valabil până la data de 30 iunie, mai precizează CNAS. 

După aprobarea noului Contract-cadru va încheia un contract unic cu o casă de asigurări de sănătate, care va intra în vigoare începând cu data de 1 iulie 2021.
 
Noua reglementare este cuprinsă în hotărârea aprobată de Guvern în data de 25 martie.