MENIU

Urmărire ca în filme în județul Timiș. Un șofer fără permis s-a răsturnat cu mașina într-un șanț în timp ce încerca să scape de poliție

Urmărire ca în filme în județul Timiș. FOTO: ISU

Un bărbat în vârstă de 36 de ani a fost reţinut, după ce a fost prins de poliţiştii din judeţul Timiş că a condus maşina fără permis și nu a oprit la semnalul oamenilor legii. În timp ce încerca să scape de agenți, individul a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat cu mașina într-un șanț.

Inspectoratul de Poliție Județean Timiş a anunțat că poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Ghiroda au făcut semn să oprească şoferului unui autoturism care circula pe centura ocolitoare a municipiului Timişoara, pe direcţia Dumbrăviţa-Giarmata-Vii.

”Conducătorul auto nu a respectat semnalul poliţiştilor, motiv pentru care s-a pornit în urmărirea acestuia pe o distanţă de aproximativ 3 km, pătrunzând pe un teren viran din comuna Giarmata, unde conducătorul a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi s-a răsturnat într-un canal colector”, a transmis, marţi, IPJ Timiş.

În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că la volan era un bărbat de 36 de ani, care nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi a fost dus în arestul Poliţiei. El este cercetat pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis de conducere.

Mai multe articole despre:
politie Timis sofer