MENIU

Universitatea Bucureşti cere rediscutarea modificărilor la Legea Educaţiei

<p>UNIVERSITATEA BUCURESTI</p>

Universitatea Bucureşti cere MEN rediscutarea modificărilor la Legea educaţiei, criticând prevederile legate, între altele, de durata mandatului de rector şi de formula de reorganizare a învăţământului postliceal, dar şi pe cea care "creează premisele eliminării incompatibilităţilor".

Universitatea din Bucureşti (UB) îşi reafirmă misiunea de a contribui la conturarea unor politici publice care să servească creşterii calitative a educaţiei în România şi, în acest sens, îşi exprimă contrarietatea privind faptul că nu a fost consultată nici în privinţa elaborării OUG 49/2014, nici în privinţa redactării comunicatului referitor la această ordonanţă din partea Consiliului Naţional al Rectorilor, organism care se poziţionează în calitatea de "reprezentant al mediului universitar".

"Avem tot dreptul să ne întrebăm dacă cele circa 3.000 de cadre didactice titulare şi asociate din comunitatea academică a Universităţii din Bucureşti sunt considerate un segment irelevant al mediului universitar românesc. Considerăm nedemocratică şi dăunătoare sistemului de învăţământ modificarea masivă şi repetată a Legii Educaţiei Naţionale, lege organică, prin Ordonanţă de Urgenţă, fără o dezbatere publică prealabilă a modificărilor propuse şi fără consultarea prealabilă a instituţiilor marcante de învăţământ, cum este Universitatea din Bucureşti", se arată în comunicatul transmis agenţiei MEDIAFAX.

Mai multe articole despre:
Universitatea Bucureşti legea educaţiei