MENIU

Un spectacol al Irinei Loghin la Iași s-a transformat într-un coșmar. Doamna de aur a muzicii populare a plecat în lacrimi de pe scenă

Un spectacol al Irinei Loghin la Iași s-a transformat în coșmar. Foto: Captură YouTube

Evenimentele petrecute la concertul aniversar al Irinei Loghin la Cinema Victoria din Iași au provocat un adevărat cutremur în lumea muzicii populare din România. Un spectacol care trebuia să fie o sărbătoare a muzicii și a vieții artistice a Doamnei de Aur s-a transformat într-un coșmar.

Pe data de 2 noiembrie, Irina Loghin a urcat pe scenă pentru a cânta în fața publicului iubitor al muzicii sale. Însă un incident neplăcut avea să schimbe întreaga atmosferă. Prezentatoarea evenimentului, Doina Baciu, a întrerupt recitalul artistei de mai multe ori și a dorit să "elibereze scena".

În unul dintre live-urile postate de internauți pe Facebook, se observă cum Irina Loghin, deși întreruptă de prezentatoare, continuă să cânte, refuzând să părăsească scenă. După o altă întrerupere, Irina Loghin se retrage de pe scenă, printr-un act de protest împotriva prezentatoarei. Unii dintre spectatorii prezenți la concert au și înregistrat scene cu telefonul mobil, care au fost ulterior postate pe rețelele sociale. Oamenii s-au declarat șocați și revoltați de modul în care a fost tratată Irina Loghin.

Scandal la nivel înalt: Ministrul de Externe croat a încercat să o sărute pe omologul german Annalena Baerbock

“A intrat pe scenă în timp ce doamna Irina cânta. Deși interpreta nu a vrut să plece și a continuat să cânte, spunându-i că are și ea un repertoriu de susținut, Doina Baciu a revenit cu un tupeu extraordinar. I-a spus că mai sunt artiști tineri ce trebuie promovați, că trebuie eliberată scena și a început să prezinte următorul invitat, un no name…citind de pe foaie. Doamna Irina a plecat cu ochii în lacrimi. Eu ca spectator m-am simțit efectiv umilită de această doamnă care mai și țipa la spectatori. Am mai dat și 120 de lei biletul”, a declarat un utilizator Facebook.

Doina Baciu, prezentatoarea evenimentului și angajata Radio Iași, care a provocat incidentul, nu a făcut nicio declarație publică, deși a fost acuzată că a încălcat demnitatea și respectul cu care trebuie să fie tratat artistul pe scenă.

O comună cu doar 1800 de locuitori și-a permis patinoar de 120.000 de euro