CTP mătură pe jos cu Ciprian Ciucu: „Cine e de vină, domnule primar, bucureștenii? Sfântul Duh?”. Nici Bolojan nu scapă netaxat
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a lasat o critică acerbă la adresa primarului Capitalei, Ciprian Ciucu, în contextul declarațiilor acestuia privind situația financiară a Primăriei Municipiului București.
Ciucu a susținut public că bugetul instituției este practic gol, situație care a dus inclusiv la sistarea operațiilor în două unități medicale din Capitală și la apariția unor probleme grave în transportul public, despre care edilul a afirmat că ar putea ajunge în insolvență.
„Imunitatea Bolojan, niznaiul Ciucu”
Cristian Tudor Popescu afirmă că este pentru prima dată când Ciprian Ciucu îi provoacă un astfel de răspuns, după ce primarul general a declarat că „Primăria Capitalei nu are bani să treacă strada”. În opinia jurnalistului, Ciucu descrie un tablou dezastruos, dominat de datorii uriașe, avansând ca soluție ideea insolvenței transportului public.
„Este prima dată când dl Ciprian Ciucu mă face să rânjesc. Primarul General declară: „Primăria Capitalei nu are bani să treacă strada”. Ne prezintă o imagine catastrofală, cu datorii enorme și „soluția” băgării în insolvență a transportului în comun. Situația încălzirii centralizate în blocuri: mii de oameni tremură în apartamente înghețate, fără căldură. Ciucu spune că n-are ce face. Spitale din Capitală, între care C.C. Iliescu și Institutul de Oncologie, au redus sau suspendat operațiile chirurgicale din pricina lipsei de încălzire. De trafic și poluare nu mai vorbesc...”
Refuzul de a indica responsabilii
În analiza sa, Cristian Tudor Popescu amintește de întrebarea adresată primarului: „Cine e responsabil pentru starea în care ați preluat dvs. Primăria?”. Potrivit jurnalistului, Ciucu evită răspunsul și insistă asupra ideii că „Nu e de vină dl Nicușor Dan!”. CTP continuă raționamentul, afirmând că, dacă Nicușor Dan este exclus din ecuație, rămâne neclar cine poartă responsabilitatea, sugerând ironic variante precum bucureștenii sau „Sfântul Duh”.
Cristian Tudor Popescu susține că, din perspectivă logică, situația descrisă este absurdă: dezastrul există, dar vinovații lipsesc. Din punct de vedere politic, jurnalistul consideră că Ciprian Ciucu încearcă să obțină capital de imagine și compasiune prin invocarea unei „grele moșteniri”, fără a-și afecta relația cu președintele Nicușor Dan. În opinia sa, această atitudine nu mai corespunde profilului de tehnocrat și administrator experimentat prezentat în campania electorală, ci unui „politician cu tupeu, capabil să te prostească în față”.
Bolojan, în aceeași logică politică
În continuarea comentariului său, Cristian Tudor Popescu afirmă că premierul Ilie Bolojan urmează un traseu similar. Jurnalistul face referire la declarațiile acestuia din cazul „minciunilor universitare” ale fostului ministru Moșteanu, când premierul a spus că nu îl interesează C.V.-ul unui ministru, ci prestația acestuia în funcția guvernamentală.
CTP subliniază că, în mod uzual, orice serviciu de resurse umane analizează curriculum vitae înainte de un interviu, însă, în viziunea premierului, acest lucru nu ar conta. În acest context, Ilie Bolojan i-ar fi transmis lui Moșteanu mesajul: „Fii bărbat!”.
„Premierul Bolojan nu se lasă nici el mai prejos. În cazul minciunilor „universitare” ale fostului ministru Moșteanu, a zis, fără să clipească, cum că nu-l interesează C.V.-ul unui ministru, ci prestația lui în postul guvernamental. Vasăzică, orice serviciu de resurse umane, înainte de interviul de angajare, studiază C.V.-ul candidatului, să vadă dacă-l mai cheamă sau nu – premierului Bolojan nu-i pasă. Și îi spune lui Moșteanu: „Fii bărbat!”.”
Acuzațiile de plagiat și reacția premierului
Jurnalistul aduce în discuție și cazul ministrului Justiției, Marinescu, acuzat de plagiat în teza sa de doctorat. Potrivit lui CTP, apărarea ministrului urmează un tipar deja cunoscut, invocând validarea tezei de către organismele abilitate, în baza normelor existente la momentul respectiv.
Este menționată și explicația potrivit căreia atacurile nu ar fi întâmplătoare, având loc exact în perioada în care ministrul se implică în procesul de numire a procurorului general și a procurorului-șef DNA. CTP revine asupra poziției lui Ilie Bolojan, despre care spune că promovează un nou principiu al „imunității ministeriale”, conform căruia faptele comise înainte de numirea într-o funcție nu mai contează. Jurnalistul leagă această atitudine de dorința premierului de a nu antagoniza PSD, partid care ar fi reacționat rapid în apărarea lui Marinescu. Ilie Bolojan este descris ca „alt tehnocrat care se comportă ca un politician cu obraz gros”.
Cristian Tudor Popescu își încheie analiza cu o afirmație publicată pe Facebook: „Ca să iei măsuri dure, ca să dai oameni afară, ca să faci reformă, pe scurt, ca să tai în carne vie, continui să cred că e nevoie nu doar de contabilitate, ci și de moralitate”.
Semnalul de alarmă tras de Ciprian Ciucu privind bugetul Capitalei
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, avertizează că Bucureștiul traversează o criză bugetară severă și solicită suplimentarea fondurilor de la bugetul de stat pentru a evita un blocaj financiar. Marți, într-o postare pe Facebook, edilul a descris situația dificilă a Primăriei Municipiului București încă de la începutul anului.
Ciucu afirmă că bugetul actual lasă aproape zero spațiu de manevră și că instituția funcționează, în fapt, ca o simplă „agenție de plăți”. Conform legislației, până la aprobarea bugetului local, primăria primește lunar doar 1/12 din bugetul anual. În acest context, pentru luna în curs, PMB a încasat 317 milioane de lei, o sumă mai mică decât în anii anteriori. „Acum, în acest început de an, PMB nu are bani nici să treacă strada”, a transmis Ciprian Ciucu, precizând că bugetul ar putea fi votat cel mai devreme în luna martie.