MENIU

Un polițist a fost rănit după ce a intervenit într-un incendiu la Constanța

Un agent de poliţie din Topraisar a fost rănit uşor, sâmbătă, după ce a intervenit în ajutorul unor bătrâni cărora le luase foc casa, acesta fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale, dar fără să fie necesară internarea sa, potrivit Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Constanţa, poliţiştii din Topraisar au fost chemaţi în ajutor, sâmbătă seară, după ce la o locuinţă din localitate izbucnise un incendiu, care se propaga foarte rapid. Imediat, la faţa locului s-a deplasat agentul de poliţie Bogdan Tarmigan, ajutorul şefului de Post, care a constatat că proprietarii casei, persoane de vârsta a treia, nu au avut posibilitatea de a interveni pentru stingerea focului.

"Pentru diminuarea pagubelor materiale şi protejarea bunurilor locatarilor, poliţistul a pătruns în imobil, a urcat în pod şi pe acoperişul casei, unde, sprijinit de cetăţenii din localitate, a acţionat pentru stingerea incendiului. Ca urmare a intervenţiei agentului de poliţie, focul a fost limitat şi, ulterior, acesta a fost lichidat de pompieri, nefiind înregistrate victime omeneşti”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Constanţa, Bogdan Păduraru.

În intervenţia sa, poliţistul a suferit leziuni minore la umărul stâng. El a fost transportat la Spilalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale, dar nu a fost necesară internarea sa.
În urma investigaţiilor, s-a stabilit că incendiul a izbucnit din cauza unui coş de fum defect.

Mai multe articole despre:
poliţist incediu rănit