MENIU

Un nou jucător străin intră pe piața RCA, cu tarife mici

DallBogg, companie de asigurări deținută de mai mulți cetățeni bulgari cu reședința în Elveția, este foarte aproape de a intra direct pe piața din România.

Venirea unui nou jucător pe piața locală a RCA, în condițiile în care își va și respecta obligațiile privind plata daunelor, reprezintă una dintre puține soluții pentru limitarea prețurilor RCA la niveluri sustenabile pentru șoferi, în condițiile în care, după 19 mai, plafonarea tarifelor nu va mai fi valabilă.

Societatea din Bulgaria, intrată relativ recent în afacerile cu polițe RCA și specializată în trecut pe afaceri în zona medicală, încearcă încă de la jumătatea anului trecut să obțină avizul ASF pentru a vinde RCA în România.

Reprezentanții societății au ajuns la o înțelegere cu membrii nou înființatului Patronat al Brokerilor de Asigurare din România (PRBAR) în ceea ce privește vânzarea de polițe RCA și este foarte aproape să bată palma și cu unul dintre cei mai importanți specialiști în constatarea și administrarea dosarelor de daună, Păvălașcu Risk Consultants, reprezentantul în România al Crawford, lider mondial în regularizarea daunelor din asigurări, scrie profit.ro.

Mai multe articole despre:
asigurări RCA asigurare auto