MENIU

Un lider al Statului Islamic, UCIS în Siria

<p>Al Qaida</p>

Un lider important al grupării Statul Islamic (SI) a fost ucis vineri într-o lovitură aeriană a coaliției internaționale în timp ce se deplasa pe motocicletă în estul Siriei, a făcut cunoscut un ONG sirian, citat de AFP.

'Un avion al coaliției a tras asupra unei motociclete pe care se aflau doi indivizi după ce părăsiseră un cartier general' al SI, a declarat directorul Observatorului sirian pentru Drepturile Omului (OSDH), Rami Abdel Rahmane, care a precizat că incidentul a avut loc la vest de Deir Ezzor.

Unul dintre indivizii de pe motocicletă era un important lider de naționalitate arabă al SI', a adăugat el.

'A fost ucis și bărbatul care era împreună cu el', a mai spus Abdel Rahmane, fără să ofere alte detalii legate de identitatea individului, rolul său exact în cadrul organizației sau dacă lovitura fost efectuată de un avion de luptă sau o dronă.

Potrivit directorului OSDH, 'este pentru prima dată când coaliția vizează un responsabil al SI de la începutul bombardamentelor în Siria'.

Faptul că individul a fost vizat după ce a părăsit cartierul general dovedește că era strict supravegheat, a mai afirmat Rami Abdel Rahmane.

Statul Islamic controlează aproape întreaga provincie Deir Ezzor, aflată la granița cu Irakul. AGERPRES

Mai multe articole despre:
Siria razboi Siria statul isalamic