Un gigant industrial pregătește o investiție la Sibiu. Fabrică de ultimă generație, care va oferi noi locuri de muncă
Vești foarte bune pentru Sibiu și localitățile din apropiere. Siemens a anunțat lansarea unui proiect de amploare care vizează deschiderea unei noi fabrici digitale, o investiție importantă ce urmează să creeze zeci de locuri de muncă în zonă și să transforme municipiul într-un nou punct strategic pentru tehnologiile industriale moderne.
Potrivit informațiilor transmise de companie, lucrările sunt programate să înceapă în luna august a acestui an, imediat după obținerea tuturor autorizațiilor și avizelor necesare.
Un spațiu de producție de 14.500 de metri pătrați
Noua unitate Siemens va avea o suprafață de aproximativ 14.500 de metri pătrați și va fi dezvoltată în parteneriat cu WDP, în baza unui contract de închiriere pe termen lung.
Proiectul este gândit ca un mediu industrial complet digitalizat, bazat pe transferul inteligent al datelor și pe utilizarea tehnologiilor și soluțiilor proprii Siemens.
Înainte de începerea construcției, întreaga zonă de producție va fi proiectată virtual cu ajutorul tehnologiei Siemens Digital Twin, ceea ce va permite simularea exactă a amplasării echipamentelor, a fluxurilor de lucru și a proceselor de producție.
Această etapă are rolul de a optimiza fiecare detaliu înainte de construcția fizică, pentru a obține cea mai eficientă configurație posibilă.
Ce se va produce în noua fabrică
În cadrul noii unități vor fi fabricate produse din gama de joasă tensiune SENTRON, destinate protecției, comutației, măsurării și monitorizării instalațiilor electrice.
Portofoliul include:
- întreruptoare automate miniaturale
- întreruptoare diferențiale
- întreruptoare diferențiale cu protecție la supracurent
- dispozitive electronice de protecție a circuitelor
Aceste produse sunt destinate atât utilizării industriale, cât și celei rezidențiale.
Inteligență artificială, robotică și transport autonom
Compania a transmis că noua fabrică va funcționa pe baza unui model de producție inteligent și extrem de flexibil, în care inteligența artificială va avea un rol central.
„Siemens planifică o producție inteligentă și extrem de flexibilă, în care inteligența artificială va juca un rol din ce în ce mai important. Accentul va fi pus pe interconectarea fluidă a datelor și pe controlul inteligent, de la aprovizionarea cu materii prime, trecând prin asamblare și testare, până la livrarea finală. Vehiculele ghidate automat (AGV) vor transporta materialele către liniile de producție în mod complet autonom. Integrarea automatizării și roboticii face, de asemenea, parte din strategie.
Pe lângă creșterea eficienței, Siemens se așteaptă și la o flexibilitate sporită, care să permită reacții rapide la condiții în schimbare și să răspundă cerințelor viitoare ale clienților”, se arată în comunicatul companiei.
Fabrică prietenoasă cu mediul
Noua unitate va fi proiectată pentru a funcționa pe o bază neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon, cu accent pe eficiență energetică în toate etapele de producție.
Sunt prevăzute luminatoare speciale care vor direcționa lumina naturală în spațiile de producție, reducând consumul de energie electrică pentru iluminat artificial.
Totodată, pe acoperiș va fi instalat un sistem fotovoltaic, iar energia produsă va fi utilizată direct în fabrică. Restul necesarului de electricitate va proveni de la furnizori sustenabili.
Spații moderne pentru angajați și formare profesională
Pe lângă zona de producție, proiectul include spații moderne de birouri și zone comune concepute pentru colaborare și dezvoltare profesională.
„Fabrica este concepută ca un spațiu de lucru ergonomic și conectat digital, creat pentru colaborare și învățare continuă. Sunt prevăzute spații dedicate formării profesionale, menite să ajute angajații să-și dezvolte competențe în domeniul automatizării, al analizei datelor și al dezvoltării profesionale continue. Birourile moderne și spațiile comune sunt, de asemenea, proiectate pentru a asigura accesibilitate deplină, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități sau cu mobilitate redusă”, se mai arată în comunicat.
Finalizarea proiectului este estimată pentru 2028, moment în care noua fabrică ar urma să devină unul dintre cele mai moderne centre industriale din regiune.