Un fost mare fotbalist, pensie de doar 3.600 lei, după contribuții de milioane la buget: Statul mi-a luat banii, acum îmi cere dovezi
Fostul internațional Aurel Țicleanu este revoltat din cauza birocrației și spune că nu încasează pensia pe care o merită.
Fostul sportiv are o pensie de 3.600 de lei, care nu reflectă contribuțiile și performanțele sale. Acesta a explicat că o parte din arhivele din anii 70 și 80 nu mai există, ceea ce îl obligă să aducă dovezi suplimentare pentru a demonstra perioadele lucrate.
„M-au dezamăgit foarte tare ăștia cu pensia și cu ce se întâmplă cu oamenii. Statul ăsta nu e interesat de cetățeni! 3.600 de lei (n.r. pensia). Dar nu înțeleg cum... Sunt anii dinainte de Revoluție, când toți munceam la stat, și eu trebuie să-i demonstrez statului că am muncit la stat?! Unele arhive nu mai sunt. Vorbim de 1979, de sfârșitul anilor ’70.
Am plecat în Cipru și am plecat acolo antrenor și jucător. Statul îmi lua banii în valută și îmi dădea mie în lei. Eu trebuie să-i demonstrez statului că el a luat banii în valută, ca să mi-i treacă mie. Ajung antrenor la Oțelul Galați și trebuie să demonstrez că am fost antrenor la Oțelul Galați.
La Universitatea Craiova am luat, la un moment dat, 45.000 și mi-a dat 27.000 în mână. Când am fost la Campionatul European din Franța, la fiecare a dat câte 25.000 de dolari, prima de participare fiecare jucător; nouă ne-a dat vreo 300 în mână, restul i-a luat statul, iar statul mă întreabă pe mine unde sunt.”, a declarat Aurel Țicleanu.