MENIU

Atenție la banii de pe card. Noile metode de fraudă prin care escrocii te pot lăsa fără economiile de-o viață

Atenție la banii de pe card. Au apărut noi metode de fraudă.

Poliția Română, împreună cu Directoratul Național de Securitate Cibernetică, Asociația Română a Băncilor și Mastercard, a lansat campania „Uniți împotriva escrocheriilor”, pentru prevenirea fraudelor prin telefon, SMS sau online.

Inițiativa vine în contextul în care numărul înșelătoriilor aproape s-a dublat în 2025, iar atacurile de tip phishing au crescut cu peste 70%. Printre cele mai frecvente metode se numără mesajele trimise de persoane care pretind că sunt rude și cer bani, apelurile de la falși reprezentanți ai băncilor sau autorităților și schemele de investiții fictive.

O metodă tot mai folosită este clonarea vocii cu ajutorul inteligenței artificiale, prin care infractorii imită membri ai familiei și creează situații de urgență pentru a convinge victimele să trimită bani. De asemenea, există scheme în care victimele sunt convinse să își mute economiile în conturi „sigure” sau chiar să contracteze credite și să transfere banii către escroci.

Cui se adresează campania

Autoritățile spun că acordă o atenție specială persoanelor vârstnice, considerate mai vulnerabile în fața acestor tipuri de fraude. Campania pune la dispoziție informații și exemple concrete despre modul în care funcționează aceste înșelătorii, pe o platformă dedicată.

Printre recomandări se numără verificarea atentă a apelurilor și mesajelor, evitarea furnizării datelor bancare și folosirea unei „parole de familie”, bazată pe detalii cunoscute doar de apropiați. Autoritățile subliniază că vigilența și informarea sunt cele mai eficiente metode de protecție împotriva fraudelor.

Mai multe articole despre:
metode de frauda escroci